Ce m-a impresionat foarte mult în Londra este faptul că accesul la cultură este gratuit, astfel muzeele au intrarea liberă, însă se recomandă câte o donație de 5 lire la fiecare muzeu.

1. The National Gallery

Situată în Trafalgar Square, The National Gallery adăpostește peste 2300 de opere de artă ale celor mai mari artiști europeni, fiind al patrulea cel mai vizitat muzeu de artă din lume. Printre cele mai populare tablouri se numără “Venus și Marte” de Botticelli, “Floarea soarelui” de Van Gogh, “Madona din grota cu stânci” a lui Da Vinci, “Samson si Dalila” a lui Rubens.

Galeria este deschisă zilnic între orele 10:00 și 18:00, excepție vineri când închide la ora 21:00, iar intrarea este gratuită.

Trebuie să recunosc faptul că mai mult decât picturile, m-a impresionat arhitectura galeriei și am găsit un singur tablou care să îmi placă.

The National Gallery – Trafalgar Square
Interiorul Galeriei Naționale
Singurul tablou care mi-a plăcut.

2. Museum of London

La Museum of London este redată fidel întreaga istorie a orașului, fiind reconstituite încăperi, scene stradale, clădiri în miniatură din mai multe perioade, punând în lumină trecutul turbulent al Londrei și perioadele de asuprire când Londra se afla sub dominație romană, epoca medievală, era victoriană și prezentul. Aici se află și artefactele originale descoperite de arheologi.

Cel mai mult m-a impresionat încăperea în care se află torțele folosite la Flacăra Olimpică.

Muzeul este deschis zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

Torțele folosite la Flacăra Olimpică

3. British Museum

British Museum adăpostește una dintre cele mai mari colecții de artefacte din Europa, cu peste 8 miliarde de lucrări ce sunt adevărate comori adunate din toate colțurile lumii, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, redând istoria și cultura umanității.

Principalele atracții sunt galeriile dedicate Egiptului, Chinei, Iranului Antic, Greciei, Ciprului, Imperiului Roman, sculpturile de pe Parthenonul din Atena, mumiile egiptene, piatra din Rosetta (o stelă egipteană  ce datează din anul 196 înaintea erei noastre).

Noi am fost acolo special pentru mumii și am văzute suficiente pentru întreaga mea existență, am studiat procesul de mumificare și am filmat destul pentru vlog, inclusiv pe Larisa extrem de entuziasmată de mumii.

Muzeul este deschis zilnic, între orele 10:00 și 17:30, excepție vineri când închide la 20:30.

4. Natural History Museum

La National History Museum am ajuns pentru arhitectura impresionantă și pentru scheletul uriaș ce tronează în muzeu. Aici sunt adăpostite peste 80 de milioane de mostre de plante, animale, fosile, roci și minerale, cele mai impresionante fiind fosilele dinozaurilor ale căror schelete umplu săli întregi și scheletul unei balene albastre gigantice.

Muzeul este deschis zilnic, între orele 10:00 și 17:50.

5. Science Museum

Science Museum este universul științei, adăpostestind peste 15.000 de exponate, care-l transformă într-unul dintre cele mai vizitate muzee în Londra și unul dintre cele mai vizitate muzee de știință și tehnologie din Europa.

Atracțiile principale sunt modulul de comandă folosit pe Apollo 10 și una dintre primele locomotive cu aburi – Stephenson’s Rocket. Pe mine m-a fascinat colțul planetelor, unde o sferă imensă imită planetele, soarele și luna. Rămâne muzeul meu preferat și, dacă o să mă întorc vreodată în Londra, cu siguranță o să îl revizitez.

Muzeul este deschis zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

De asemenea, tot intrare gratuită au și Victoria și Albert Museum – cel mai mare muzeu de artă și design din lume, Imperial War Museum – un muzeu dedicat războiului și armelor militare și altele pe care eu încă nu le-am descoperit, dar despre care puteți să îmi povestiți voi.


CITEȘTE ȘI:

1.  Cum am văzut Londra în 4 zile

2. 5 restaurante #foodporn în Londra

S-ar putea să-ți placă și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *