De ce sunt într-un anumit loc și nu în altul? De ce sunt înconjurată de acești oameni? De ce colecționez momente cu ei? De ce sunt în povestea lor? Ei ce caută în povestea mea? Cum ar arăta viața mea dacă aș avea puțin mai mult curaj? Cum ar arăta viața mea dacă aș avea curajul necesar să fac tot ce îmi doresc? Cum aș fi dacă nu mi-ar mai fi teamă? Cum ar fi totul dacă mâine aș lua primul avion spre destinația la care tot visez? Cum ar fi dacă aș avea curajul să mă mut ACOLO? Cum ar fi viața mea fără ACEI OAMENI prin preajmă?
Cum ar fi o zi din viața mea fără cineva care să mă strângă în brațe și să mă sărute pe frunte, fără cineva care să mă cheme la o cafea, fără cineva care să mă viziteze, fară cineva care să mă aștepte într-o gară, într-un aeroport, acasă? Oare ar merita un colț de plajă toată această singurătate? Fără un om căruia să îi deschid ușa, dar cu mulți oameni care să îmi spună “Mi-e dor de tine!”. De ce să îi las să le fie dor când pot să fiu acolo alături de ei? Oare chiar îmi doresc să nu am cu cine să împart o supă caldă, un film sau un pat?
De câteva zile încerc să găsesc răspunsuri la întrebările care mă tot frământă în ultima perioadă, încerc să îmi dau seama de ce unele lucruri se întâmplă într-un fel și nu în altul, mă minunez de modul în care se potrivesc unele situații, mă bucur de surprize și de oameni, mă întreb de ce unele planuri nu se întâmplă așa cum aș vrea eu.
Și ceea ce este cel mai interesant, abia atunci când rămân singură cu mine, în liniște, lăsând toate frământările și întrebările deoparte și încep să mă bucur de liniște, de copacii înfloriți, de ciripitul păsărelelor, de primăvara ce mă înconjoară, încep să apară și răspunsurile. Încep să înțeleg DE CE.
Unele lucruri le primesc atunci când sunt pregătită să le primesc, când mă eliberez de frici și pot să mă bucur cu adevărat de ceea ce se întâmplă.
Pentru acele lucruri nu trebuie să schimb nimic altceva din exterior pentru că trebuie să mă schimb eu. Trebuie să îmi schimb perspectiva, trebuie să îmi schimb gândurile, trebuie să schimb puțin mediul, să mă dau un pas înapoi și să văd întregul tablou.
Și atunci totul începe să aibă sens.
Acasă nu este despre unde te afli, ci despre oamenii care te întregesc.