"Cover the Earth before it covers you!"
30 decembrie. A mai trecut un an. Doar mie mi se pare că a trecut extrem de repede? Eh, cred că înseamnă că am trăit intens. A fost un an complex din punct de vedere al experiențelor pe care le-am trăit. Am fost grozav de fericită. Am trăit povești pe care nu o să le …
Suntem ca la început. Doi străini. Străini care au amintiri împreună. Aș vrea să ne mai întâlnim o dată într-o gară, întâmplător, să ne privim în ochi, să ne zâmbim și să mergem mai departe. Nu mai avem ce să ne spunem. Povestea noastră s-a terminat. Nu știu eu prea multă fizică, dar am citit …
M-am trezit și e iarnă. S-au dus zilele de vară. S-a terminat povestea noastră. Acum dacă e joi, stau acasă. Nu mai plec în București ca să ne vedem. Nici măcar nu ne mai vorbim. Acum suntem la ca început, doi străini. Străini care au amintiri împreună și care privesc cu dor. din când în …
Luna decembrie are un farmec aparte. Oraşul luminat, aroma de cozonac proaspăt scos din cuptor, serile răcoroase, hainele pufoase, ceaiul de mere cu scorțisoară sau ciocolata caldă, toate ne induc o stare de bine şi ne poartă gândurile mai des către cei dragi. Luna aceasta, e timpul pentru mai mult vin. Vin acasă de sărbători. …
Zgomotul roților care se pierd pe şine mă trezeşte. Şuieratul trenului prevesteşte accelerarea. Se grăbeşte spre gară. E aceeaşi gară în care ne-am cunoscut. Era o dimineață de primăvară târzie în care am făcut schimb de zâmbete. De atunci te-am luat în suflet. Astăzi mi-e dor. Mi-e dor de zilele de vară în care trenul …
Cum bine știți unii dintre voi, acum 3 luni am adoptat un urs. Da, e pe bune. Se află la Orfelinatul pentru Ursuleți din Brașov, în Munții Hășmaș și donez o anumită sumă de bani pentru el în fiecare lună. Eu mi-aș dori să îl iau acasă, dar e mai greu cu mama că nu mă lasă cu animale în casă.
Ce s-a mai întâmplat între timp?
L-am prezentat tuturor prietenilor mei și toți au prins drag de el. Nici nu se putea întâmpla altfel pentru că e extrem de adorabil. I-am pus numele Winnie așa ca să nu mai fie unul din mulțime pentru că acum este al meu. E ziua lui în fiecare lună, pe 12. Așa că La mulți ani, Winnie! Țin foarte mult la el și am strâns o mulțime de poze cu el și prietenii lui, una o am chiar pe desktop. Mi-aș dori să facem și o poză împreună.
Am un video cu el în pădure, alături de prietenii săi:
Eu: „Cel din copac e Winnie, ursulețul meu.”
Mama: „De unde ştii că ăla e al tău?”
Eu: „Păi uită-te puțin la ei. Toți ceilalți stau liniştiți şi mănâncă iarbă, numai el e urcat pe acolo. Nu crezi că seamană prea mult cu mine? Sigur el e.”
Dacă vrei să îi sprijini și tu pe micuți, poți adopta un urs. Nu, nu îl iei acasă. El rămâne în pădure unde să bucură de o îngrijire specială în habitatul lui.
”Cum ajuta adoptia ta? Implicarea ta este esentiala pentru succesul activitatilor de conservare a padurilor pe care WWF
le deruleaza in Romania:• ingrijirea ursuletilor de la Centrul pentru Reabilitarea Ursilor Orfani;
• monitorizarea a 5 exemplare de urs brun, prin tehnologia GSM-GPS;
• colectarea unor date esentiale despre habitatul acestora, necesare pentru identificarea celor mai
eficiente masuri de conservare a ursilor bruni si a biodiversitatii, in general;
• salvarea de la taiere si protejarea a 351 ha. paduri virgine la Sinca Veche, langa Brasov;
• prevenirea şi reducerea tăierilor ilegale.”
Astfel, devi partener important WWF. Ursuleții au nevoie de tine! Fii și tu erou pentru Orfelinatul de Urși din Brașov!
Ce poți face în Bucureşti când e prea frig afară? După o plimbare uşoară care te ajută să îți pui ordine în gânduri, dar nu pentru prea mult timp ca să nu îți înghețe până şi gândurile, o să vrei să te retragi undeva la căldură, într-un loc plăcut, confortabil, în care să te relaxezi …
1 decembrie – ziua în care ne dăm jos din pod mândria națională și o fluturăm cu patriotism, ziua în care ne iubim țara cu ardoare, ziua în care ne bucurăm că suntem români. Dar în restul anului ce facem? Unde ne e mândria în celelalte zile?
Îmi iubesc țara, o numesc acasă, îmi e dor de ea când sunt plecată dincolo de granițele ei. Nu îmi e rușine să spun că sunt româncă, dar îmi e rușine de cei care au ajuns să ne conducă țara. Cred că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și dacă vom rămâne uniți vom avea de câștigat. Cred că nu ar trebui să avem timp să ne urâm, iar România ar fi un loc mai bun pentru că oamenii dau valore unei țări (sau așa ar trebui).
Iubesc România pentru istoria și geografia ei, pentru trecutul ei glorios și pentru speranța unui viitor mai bun, pentru cele 4 anotimpuri, pentru mare și munte, pentru plajă și brazi, pentru recolta bogată, pentru poveștile de la gura sobei, pentru amintiri, pentru independență și libertate.
”Cărăm toată viaţa pe tălpi geografia locului natal.” (Vasile Ghica)
Mare adevăr. Putem pleca oricât de departe vrem, trecutul ne va urmări, dorul de țară nu ocolește pe nimeni. Și cât de greu e să fii printre străini, singur, gandindu-te la cei de acasă, la sacrificiul pe care îl faci pentru siguranța și viitorul lor, ca măcar ei să nu simtă lipsa și să nu ducă grija zilei de mâine! E cumplit să adormi fără o îmbrățișare sau un zâmbet cald, cu sufletul plin de dor, de dorul revenirii, de dorul de patrie și de dorul de ”acasă”, orice ar însemna acasă pentru tine.
Pentru mine ”acasă” înseamnă România, părinții mei, Craiova, apartamentul în care am crescut, locurile pe care le-am descoperit, ”acasă” e în sufletul meu, ”acasă” e tot ceea ce îmi rămâne după ce toți pleacă.
1 decembrie – o zi încărcată cu emoție. O zi în care ies la iveală atât sinceritatea, cât și falsitatea, o zi în care oamenii ies în stradă, indiferent de vreme, prin ploi și furtuni, zăpezi sau raze de soare, e o zi de aducere-aminte, o zi în care ne amintim de eroii patriei și de istorie, o zi căreia fiecare îi acordă propria valoare, propriul sens, o zi de omagiu adus celor care s-au sacrificat pe front pentru țara asta, pentru viitorul ei, pentru noi, pentru ca noi astăzi să trăim liber.
Văd dedicare, curaj, devotament, iubire de patrie, văd mândria cu care se înalță drapelul, văd suflete încărcate de emoție, văd 3 culori înălțate, văd oameni adunați, formând un întreg.
Te văd pe tine în mulțime, cum îți duci mâna în dreptul inimii în timp ce fredonezi imnul. Îți aud nemulțumirea și sufletul tânjind după schimbare. Ca tine sunt și eu…și mai sunt mulți alții. Cu toții credem că într-o zi România se va ridica de unde este acum, însă are nevoie de ajutorul nostru. Și eu, și tu și toți ar trebui să contribuim la evoluția acestei țări, îi suntem datori pentru tot ce ne-a dat. (Oamenii ne-au luat, nu țara. Ea nu e vinovată cu nimic. Poate doar pentru faptul că îi suportă pe unii.)
E timpul nostru să acționăm! România e în mâinile noaste. Cei care sunt la conducere nu au nicio putere fără noi. E timpul să fim și noi eroii patriei și să ne jertfim pentru țară! Cu toții trebuie să contribuim. E datoria noastră să luptăm pentru valorile în care credem. E timpul să punem moralitatea la loc de cinste.
Mai apleacă-ți, Doamne, privirea către România! Mai rabdă-ne și dă-ne inapoi iubirea de țară și iubirea de oameni!
Români, am încredere în voi!
La mulți ani glorioși, țară scumpă!
Semnat,
O româncă
*Imagine reprezentativă: Bogdan Nadolu
Bucureștiul pare trist și gol. Anost și lipsit de culoare, azi nu mai e ca altădată. Totul e gri și rece. Trotuarele sunt pline de oameni reci, grăbiți parcă spre nicăieri, cu mâinile îndesate în buzunare și cu privirea în pământ. E atât de frig încât abia mai zăresc vreun zâmbet.
Abia prin parcuri se mai ascunde câte-un strop de frumusețe. Câțiva trecători liniștiți se opresc să tragă aer în piept, un aer rece de toamnă. O flacără arde și azi într-o amforă de granit, în fața Monumentului Eroului Necunoscut, în amintirea soldaților anonimi căzuți în luptele pentru țară. Privesc în zare și văd Parcul Carol în toată splendoarea. E aproape pustiu. Agitația a fugit spre o altă vară și a lăsat în urma ei o liniște solemnă.
Aliniați pe o bordură stau perscărușii, parcă vor să spună ceva. Privesc lacul și îmi amintesc de prima zi când am ajuns acolo. Totul e schimbat. Nimic nu mai seamănă cu ce a fost. Mi-e dor de orașul sub strălucirea verii, mi-e dor de soarele ce se înalță peste parc, mi-e dor de ciripitul păsărilor și de vata de zahăr. Mi-e dor…
Copacii își etalează frunzele pe crengi, pe bănci sau pe asfaltul rece și în adierea vântului își lasă trunchiurile să danseze aproape neobservate. Se simte singurătatea parcului în fiecare bucată de pământ. Decorul tomnatic îmbracă peisajul într-o aură pastelară. Frunzele arămii își fac loc printre cele galbene, în timp ce frunzele de un roșu aprins le sfidează pe cele încă verzi.
Parcul își etalează frumusețea prin culorile amestecate de toamnă târzie și le șoptește copacilor să nu se sperie de singurătate. În curând vor rămâne doar ei. Fără frunze, fără oameni, doar crengi și rădăcini.
Și în sufletul meu e toamnă. A apus de mult soarele și bate vântul. Un vânt rece de singurătate. Mă iau în brațe încă o dată și îmi șoptesc că totul va fi bine.
Ies din parc și urc spre Strada Xenofon, singura stradă pictată, în trepte, din țară. Nici ea nu mai e ce-a fost. Acum alte picturi zac pe treptele ei. Când am văzut-o prima dată arăta altfel. Și ea s-a schimbat. Emoția de toamnă îmi cuprinde sufletul. Mă apucă nostalgia vremurilor trecute. Trag aer în piept și merg mai departe.
Cu timpul, totul se schimbă.
CITEȘTE ȘI:
Liniștea s-a așternut peste întreg cuprinsul. Totul e alb. Orașele sunt îmbrăcate în sărbătoare. Printre lumini și culori dansează fulgii de zăpadă. Poveștile au un farmec aparte. Cerul privește către pământ cu entuziasm și dăruire. Zâmbete înghețate se ascund după haine groase. Parfumul iernii se răspândește cu rapiditate.
În atelierul meu e agitație. Spiridușii aleargă în toate părțile pentru ultimele pregătiri, elfii împachetează cu grijă cadourile, iar Rudolf instruiește renii în timp ce ștrumfii pregătesc sania. Eu stau liniștit la gura sobei și recitesc scrisorile. Atâtea dorințe de Crăciun sunt în mâinile mele, le strâng cu grijă și îmi notez în agendă ultimele aspecte legate de priorități și căi de acces.
În timp ce îmi pun la punct detaliile finale, îmi arunc privirea spre globul de cristal să văd nerăbdarea oamenilor. Și în casele lor se fac ultimele pregătiri pentru noaptea sfântă. Îi văd pe toți cei dragi ai mei cum așteaptă, cum mă așteaptă să mă întorc acasă.
În sacul meu sunt și cadourile lor. Le-am ales cu grijă fără să citesc vreo dorință de-a lor, pentru că niciunul nu mi-a scris ce lucru vrea, ci timp pe care să îl petrecem împreună, acele puține clipe pe care să le trăim împreună, în mirosul de cozonaci abia scoși din cuptor și savurând ciocolată caldă și ceai pe fundalul unor povești proaspăt rupte din amintiri. Vor ca la masa de Craciun să fiu și eu să oprim timpul în loc pentru un moment că viața e prea scurtă, iar timpul pare să nu mai aibă răbdare cu noi. M-am uitat atent în inima lor și am văzut că niciun cadou nu poate compensa lipsa mea, însă cum nu pot să merg la ei cu mâna goală, le-am pregătit ceva special.
Ca să rezoneze cu această perioadă a anului, am ales cadouri de la Farmec, brandul ce înțelege ce e important pentru consumatori pentru că îmi sunt toți dragi și îmi place să am mereu grijă de ei, chiar și de la distanță.
Pentru mama, am ales o casetă cadou Derma ce conține cremă antirid și fermitate Gerovital H3 Derma +, în primul rând pentru a-i păstra tenul frumos și hidratat și să emane tinerețe și vitalitate prin toți porii și, mai apoi, ca de fiecare dată când o va aplica să își amintească de mine, să închidă ochii și să simtă cum îi prind fața în palme așa cum făceam încă de când eram un pui de om, și o cremă antirid pentru conturul ochilor Gerovital H3 Derma +, acei ochi care mă privesc mereu cu dragoste, acea privirea care mă așteaptă să vin acasă.
Pentru tata, am ales o borsetă cadou Gerovital H3 Men Seductive ce conține spumă de ras, acea spumă pe care i-o consumam eu mereu în copilărie pentru că semăna atât de bine cu frișca și în loc de bătaie cu friscă mergea atât de bine o bătaie cu spumă până ne găsea mama făcând un întreg dezastru în baie și ne punea ”să curățăm tot altfel nu mai primim mâncare”, balsam după ras care îi face fața atât de fină și gata pentru a primi o sărutare de ”Noapte bună” și antiperspirant pentru prospețime continuă și miros plăcut.
Acestea sunt produse create de specialiști pentru persoanele speciale din viața mea. După ce termin misiunea din seara aceasta, mă retrag acasă, cu inima pregătită să înmagazineze atâta dragoste și îmi las câteva file libere în agendă ca să pot să îmi fac niște amintiri de neuitat.
Crăciunul nu este despre cadouri, ci despre valoarea sentimentală pe care o insuflăm lucrurilor, e despre apropierea sufletelor și încălzirea inimilor, despre magia mâinilor care fac bine și despre dorințele pentru care luptăm să devină realitate.
Cred că o să scriu și eu o scrisoare către SuperBlog 2016 să le spun care e faza cu acest articol.
P.S. În timp ce am scris acest articol, mi-am dat seama ce vreau să fac de sărbători: să stau acasă și să îmi petrec timpul cu ai mei. Timp de aproape 23 de ani, oamenii aceștia mi-am fost alături necondiționat, m-au acceptat cu bune și cu rele, au împărțit cu mine mâncarea, locuința și multe altele, m-au învățat să merg mai departe, m-au încurajat, m-au sfătuit și au rămas cu mine atunci când toți ceilalți au plecat, poate de cele mai multe ori fără să merit ceva. Le datorez parte din timpul meu și trebuie să recunosc că Dumnezeu mi-a ales cea mai grozavă familie.