Luna trecută, am descoperit SuperBlog, o competiție pentru bloggeri. În ciuda faptului că aveam un program foarte încărcat, m-am înscris. În sinea mea, știam că e o oportunitate pe care nu o pot rata. Ca și blogger, am nevoie de notoriatate.

i-love10

Dacă, la început, stabilisem să postez articole doar marțea, am ajuns să scriu doar o dată pe lună. Mi-am revenit în sesiune, apoi am zis că o să îmi mențin ritmul. În SuperBlog, trebuia să am 3 articole pe săptămână. 16 firme din țară lansau diverse probe, iar juriile erau formate, în principal, din coordonatorii departamentelor de marketing ale acestora.

header_2016

În primul rând, am intrat în competiție cu mine. Așa mi-am dat seama că pot mult mai mult decât cred. Am ajuns să scriu minim 5 articole pe săptămână și, ceea ce mă bucură foatre mult, am inspirat-o pe dna Silvia Puiu să își urmeze pasiunea pentru blogging. SuperBlog m-a șlefuit, mi-a alimentat ambiția, m-a învățat să fac față stresului și să mă concentrez din ce în ce mai bine contra timp. Mi-am trăit ultimele 6 săptămâni între deadline-uri, pe care m-am străduit să le respect cu sfințenie. O singură dată am încurcat zilele și am trimis un articol ziua următoare, însă tot credeam că e bine până am realizat gafa, iar altădată am avut probleme tehnice și am încărcat articolul jumătate de oră mai târziu. Avea și un titlu sugestiv: „Când tehnologia te lasă la greu„. Mereu gândesc pozitiv pentru că mă ghidez după principiul „gândești ca să atragi” și așa atrag multe lucruri bune în viața mea. Dacă oamenii ar conștientiza puterea gândurilor, ar realiza lucruri mărețe. Deși articolele înscrise în competiție trebuiau să respecte anumite teme și cerințe tehnice, am încercat să redau aspecte reale. Sunt și unele povești inspirate din realitate, care reflectă dorințe mai mult sau mai puțin ascunse. Unele, chiar dacă încă nu s-au întâmplat, sunt convinsă că va veni o zi în care se vor împlini. Poate nu o să am o insulă a mea, dar o să vizitez cât mai multe. Nu știu dacă o să mă mut în București sau tot prin Craiova, dar etajul 9 să fie! Cât despre tapetul cu cerul înstelat, de pe tavan, la vară îl voi avea. Am învățat să visez din nou și să am curajul să îmi urmez visurile, să cred în mine și în ceea ce sunt capabilă să fac. Uneori mă surprinde imaginația asta, dar nu mă îngrijorez pentru că dacă mi s-a dat un vis mi se vor da și șanse să se îndeplinească.

iubire-completare-cuplu

De-a lungul concursului, am realizat că SuperBlog e mai mult de atât, e o stare de spirit. Și creează dependență. E destul de molipsitor și pentru cei din jur. Toți prietenii mei și părinții mă întrebau cum mai merge treaba pe acolo, ce articole mai trebuie să scriu, câte puncte am, pe ce loc sunt. Uneori mă certa mama că aștept să scriu pe ultima sută de metri, însă nu aveam timpul fizic necesar. Dacă de timp duceam lipsă, de creativitate niciodată. Am găsit, însă, o soluție: extra-multitasking. Mic dejun sau cină la pat, cu laptopul în brațe, în timp ce scriam articole, iar pe fundal melodia mea preferată ca să mă concentrez mai bine. Love me like you do pe repeat, seară de seară. E melodia pe care mi-am scris lucrarea de licență. Mă ajută să rămân focusată. Laptopul devenise cel mai bun prieten al meu, îl căram cu mine peste tot. Scriam articole la cursuri, pe scările din universitate, pe lângă ușile sălilor cu wi-fi, în autobuz. Da, și în autobuz. 

12512595_1213159458705583_3107363189994995343_n

În blogging se concentrează esența marketingului. Pentru că bloggingul e cu și despre marketing. De la creativitate, studiul nișei, gândirea conceptelor, promovarea în sine, imaginile care conving, content de calitate și până la distribuiri pentru ca articolul să ajungă la cât mai mulți cititori, totul se rezumă la principii și strategii. Cu ocazia acestei competiții, am reușit să pun în practică multe lucruri învățate la cursurile de marketing de la FEAA. De mare folos mi-au fost gândirea economică, planificarea, organizarea, dezvoltarea unei idei într-un mod cât mai creativ și mai ales promovarea brandului personal. 

Am devenit, fără să vreau, Olteancă în Deplasare. Acum îmi asum noul statut.

spate

 

S-ar putea să-ți placă și:

5 comentarii

  1. Multumesc pentru articol, cu ocazia asta am aflat si eu despre SuperBlog care pare un site super-incitant. Pacat ca am aflat prea tarziu pentru a ma putea inscrie in competitie. Asta e, poate data viitoare! 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *