Take a break…a city break!

-Îmi e dor de tine.

-Și mie.

-Hai afară!

-Beib, lucrez la un proiect…

-Sunt la tine la bloc.

-Cobor în 5 minute.

Era noapte și ploua. Mă aștepta în mașină cu farurile pornite. Adusese ciocolată, toate sortimentele posibile, un amestec vibrant de forme, culori și arome. Eram în extaz.

-Vezi că poți să îți faci timp și pentru tine.

-Asta pentru că știi tu cum să mă iei.

-Te-ai epuizat destul. Ai nevoie de o pauză. Ți se citește stresul pe față.

-Ți-aș spune că nu știi să citești, dar de data asta chiar ai dreptate. Am obosit, m-au obosit atâtea proiecte și prezentări, dar încă rezist. Sunt obosită, nu terminată. Doar știi că atunci când nu mai pot, parcă mai pot puțin. Mai ai puțină răbdare, te rog.

Am mers pe deal să vedem orașul luminat. Am petrecut una dintre cele mai frumoase seri din ultima perioadă. Chiar îi pasă de mine. Văd asta în ochii lui, are privirea de om îndrăgostit, capabil să meargă până la capătul lumii. Sper să nu fie din nou capătul lunii.

Când am ajuns acasă, mi-am făcut un duș și m-am pus în pat. Nu reușeam să adorm așa că am privit tavanul un timp îngelungat, Mi-am zis că trebuie să fac ceva cu fata asta. Are nevoie de o vacanță ca de aer. Oricât de mult îi place ei să călătorească nu o să am șanse să o conving până nu își termină treaba. Va trebui să o răpesc. Hmm…unde aș putea să o duc? Dacă o duc aproape, nu o să îi placă. Dacă o duc prea departe, o să pierdem mult timp pe drum. Nu aș vrea să conduc jumătate de vacanță. Să încercăm ceva internațional? Da. Lăsăm mașina acasă și luăm avionul. Ajungem repede, iar ea adoră să fie la înălțime. Ar trebui să mergem undeva unde nu am mai fost. Mă ridic din pat, pornesc laptopul și caut un city break low cost. E trecut de ora 2. Google mă salvează întotdeauna. Trebuie să găsesc o vacanță ieftină pentru că ea e economistă și mi-a explicat de atâtea ori cum e treaba cu prețurile și nu vreau să ne certăm iar. După o oră de căutat și comparat prețuri, am găsit la Ryanair un zbor spre Valencia direct din Craiova. Erau mai multe variante de preț atractiv, însă am ales 24-27 noiembrie, ca să fie după uniFEST (festival cultural pentru studenți pe care îl organizează împreună cu colegii ei din asociația studențească), plus că știu sigur că după nu mai are așa multă treabă.

 Acolo clar o să facem ce vrea ea așa că nu știu dacă are sens să mai caut eu obiectivele turistice. O să aibă timp în avion să se documenteze și nu o să îi scape nimic. Ambițioasă și încăpățânată. Îmi place la nebunie fata asta. Totusi, ar trebui să am și eu o listă pregătită ca să știu la ce să mă aștept. Noapte albă. Iau o foaie, un pix și încep să notez – Hemisferic și Palatul Artelor, arhitectura acestor clădiri e impresionantă, sigur o să vrea să se pozeze cu ele. Turnurile orașului – Torres de Serranos și Torres del Quart 2 dintre cele 12 turnuri. În fiecare oraș merge în cel mai înalt punct pentru priveliște, are o colecție fascinantă de poze la înălțime, clar o să vrea și de aici. Bioparcul – îi plac animalele, doar a adoptat un urs. Are un elefant imens de pluș, sunt convins că va fi în extaz când va vedea elefanți reali. Știu cum face când vede o pisicuță…zici că e cel mai fericit copil. Neapărat plajele imense că ea e “născută, crescută” la malul mării, cum s-ar spune. A făcut o decorațiune șmecheră de juri că și-a mutat plaja acasă; nisip, scoici în diverse forme și culori, flori parfumate, mă mir că nu a luat și niște apă din mare.

M-a sunat într-o seară să mă felicite pentru implicarea mea în uniFEST. I s-a părut că am făcut o treabă grozavă pentru care merit o recompensă. Atunci când ești voluntar, singurele recompense după care tânjești sunt valoarea adăugată pe care o creezi prin implicarea ta, zâmbetul și mulțumirea celor pe care i-ai ajutat, imspirat, motivat, sentimentul de reușită după fiecare eveniment, împăcarea sufletească pentru că ai contribuit la dezvoltarea abilităților celor din jur. Primisem deja mai mult decât îmi doream.

-Plecăm și noi într-o vacanță?

-Ah, ai zis cuvintele magice.

-Cât de repede poți să îți faci bagajul?

-Cât de repede putem să planificăm o vacanță?

-E planificată deja, bine…doar dacă nu vrei tu să mai schimbi ceva. Am rezervat biletele de avion. Plecăm mâine.

-Mâine? Și îmi zici acum? Am atâtea de pregătit.

-Stai calmă. Te speli rapid, îți aranjezi părul. Îți faci bagajul. Vezi că avem 2 bagaje de mână gratuite, check-in ul în facem online, dintr-o aplicație de pe mobil. Plecăm seara la 20:35, ai destul timp să te pregătești.

Trebuie să recunosc că mi-a făcut cea mai faină surpriză. Urma să fugim undeva doar noi. Uitasem să îl întreb unde. Mai bine. O să fie surpriză. Îmi iau haine subțiri, haine mai groase și costumul de baie că poate găsim vreun SPA pe acolo.

Abia în aeroport am aflat destinația: Valencia. Rapid un search pe Google ca să actualizez lista lui cu obiective. În avion am făcut planificarea pe zile. Spania, sosim! Zborul a durat 3 ore. Printre pozele cu peisaje fascinante, am făcut schițe și planuri. Noaptea are farmecul ei. În întuneric, gândurile se așează mai bine. În acea liniște, i-am promis sufletului că o să țin cont și de preferințele lui. Prima noapte am petrecut-o în aeroport. Am studiat oamenii care vin și pleacă, toți poartă aceleași doruri. Durerea despărțirii nu se concretizează tot timpul în lacrimi, de cele mai multe ori acea imposibilitate de a mai spune ceva, liniștea sufletului, tristețea ochilor, denotă golul provocat de plecarea celui drag. La polul opus se află cei care urmează să se întâlnească. Revederea e de cele mai multe ori zgomotoasă, fericirea și nerăbdarea sunt sentimente gălăgioase. Flori, pancarde cu mesaje care mai de care mai amuzante sau înduioșătoare. În aeroport, oamenii sunt mereu sinceri. Noi, oamenii, suntem în general grăbiți. De data aceasta, noi ne-am oprit și am lăsat timpul să îi urmeze cursul liniștit, prezentându-ne lumea într-o lumină nouă. 

După ce ne-am cazat, am mers să vedem orașul de sus. Ador înălțimile. De acolo de la înălțime, am o priveliște de ansamblu asupra a tot ce urmează să vizitez, pot vizualiza o hartă reală imensă care mă ajută să mă ghidez. Nu îmi dezvoltă doar simțul orientării, ci și sentimentul de liniște, stabilitate. În timp ce lumea se grăbește spre nicăieri, eu mă opresc într-un punct strategic ca un observator fidel al vieții. De la Torres de Quart mi-am luat liniște și energie și l-am punctat drept kilometrul zero al renașterii. Acolo mi-am lăsat dorința de a redescoperi frumosul să renască.

Am avut ocazia să experimentez perspective diferite asupra a ceea ce cunoșteam deja. Bioparcul depășește tot ce știam până acum în materie de grădini zoologice. Animalele nu sunt în cuști, ci în habitate ce reflectă cât mai fidel mediul lor natural. Turiștii se pot plimba în voie, fără a fi puși în pericol. Siguranța oamenilor se îmbină în mod armonios cu libertatea animalelor. Era să uit să menționez că am văzut elefanți. Am unul acasă, acum am fost eu acasă la ei. Sunt atât de adorabili, mai ales cei mici.

Piețele au un aer de epocă, Orașul Vechi se prezintă neschimbat, a rezistat în timp, clădirile au fost conservate destul de bine, străduțele înguste sunt pavate cu piatră, iar arhitectura păstrează amintirile trecutului. Catedrala adăpostește o relicvă a creștinătății – Sfântul Graal. 

Ne-am relaxat la umbra unui palmier în Parcul Turia. Întinși pe spate, în iarbă, am admirat cerul. Am lăsat norii să își continue drumul, după ce le-am dat formele visurilor noastre. Am alergat pe alei, printre portocali, lămâi și măslini, departe de agitația orașului. 

Dincolo de aceste oaze de liniște încărcate cu un aer de naturalețe cât mai deosebit, se află arhitectura futuristă a Orașului Artei și Științei. Clădiri fascinante prin constucție, impunătoare prin frumusețe, sunt adevărate opere de artă. 

Sufletul mi-a fugit pe plajă înaintea trupului. Întâlnirea cu marea a fost emoționantă. Am alergat spre ea, aș fi vrut să o cuprind în brațe. Mi-a răspuns la dor printr-o briză ușoară. Valurile ei mi s-au spart la picioare. M-am întins pe nisipul fin, i-am ascultat poveștile și doleanțele, și-a cântat dorul pe fiecare val. Am oprit timpul pentru câteva momente și m-am bucurat de nemărginire.

Aparatul foto a imortalizat cele mai frumoase momente ale acestui city break, ochii au surprins o realitate la granița dintre liniște și agitație urbană, iar sufletul a cuprins atât de multe bogății în acest pelerinaj, înmagazinând o experiență demnă de a fi retrăită. Niciodată nu e prea devreme sau prea târziu pentru o călătorie. Am învățat că timpul e relativ și oricât de ocupată aș fi, pot să includ pe lista priorităților o vacanță undeva departe de problemele mele zilnice. 

I-am citit pe față plăcerea, nerăbdarea și curiozitatea. Respira fericire prin fiecare por. Era relaxată și alerga să facă poze din cât mai multe unghiuri. Căuta fel de fel de perspective, se grăbea să vadă cât mai multe locuri. Nu cred că am privit-o eu cu alți ochi, ci ea a trăit alte experiențe. S-a bucurat din plin de libertatea de exprimare, de descoperirea unei lumi noi. A petrecut aceste zile fără deadline-uri, și-a înlocuit acel To do list cu To travel list s-a trezit devreme fără alarmă și a adormit povestind cât de minunată i-a fost ziua. Nu știa cum să îmi mai mulțumească pentru această experiență, pentru ruperea de cotidian. Eu am crezut că am răpit-o din agitația vieții ei, când de fapt ea a evadat cu mine în liniște. Valencia a fost o explozie de sunet, lumină și culoare. Am fost inspirat.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.