Viața te împinge la extreme pentru a excela

Eram la capătul puterilor. Simțeam un gol în suflet pe care nu reușeam să îl umplu cu nimic. Pierdusem sensul vieții, îmi pierdusem încrederea în oameni și mai apoi în mine, greșisem mult și nu mai știam cum să remediez totul. Aveam mai multe probleme decât soluții. Nu știam ce să mai fac cu viața mea. Chemarea mea era alta, dar care? M-am izolat treptat de tot ce mă înconjura, îmi pierdusem prietenii și simțeam că mă pierd și pe mine. Trebuia să fac ceva cu viața mea. Am decis să plec în căutarea timpului pierdut.

M-am oferit voluntar în Norvegia. Astfel, m-am mutat într-un sat parcă uitat de lume din sudul Norvegiei. Ceea ce știam eu despre educație nu avea nicio treabă cu ce am văzut acolo. Trebuia să aștern bazele pentru niște copilași cu care soarta nu a fost prea darnică. Condițiile precare îmi îngreunau activitatea. Lipsa accesului la informație a reprezentat un punct de plecare pentru noua mea viață. Înmagazinasem un bagaj de cunoștințe din diverse domenii ca să pot face față situației. Uneori mă îngrozeam. Oricât de multe lacrimi vărsam noaptea, dimineața trebuia să mă trezesc cu zâmbetul pe buze. Purtam o mască. Trebuia să fiu un model, să inspir, să educ, să motivez într-un moment când eu eram cea care avea cea mai mare nevoie de motivație. Copiii aceia nu aveau imaginea unei lumi mai bune, nu știau ce înseamnă prosperitate, ceea ce trăiau acolo reprezenta normalitatea pentru ei. Neavând un termen de comparație, erau fericiți cu puținul acela. Începuse să îmi fie milă de ei. De multe ori, când rămâneam singură, mă întindeam pe pământul rece și priveam cerul. Părea atât de departe de mine. Căutam răspunsuri. Îmi pierdusem întrebările. Căutam un sens. Mă pierdeam din ce în ce mai mult. În acel sat nu exista niciun medic, nici măcar asistent medical. Oamenii aceia se tratau cum vedeau pe la alții. Nu aveau o logică în ceea ce făceau sau vreo explicație pentru leacurile băbești pe care le aplicau. Eram șocată. Trebuia să fac ceva pentru ei. Studiasem suficientă medicină pentru a le putea transmite o informație corectă. Trebuia să le las ceva util. M-am apucat să scriu o carte. Am înșiruit acolo diverse soluții de tratare a diverselor afecțiuni, utilizând inițial medicamente (asta dacă aveau de unde să facă rost. Îmi era teamă să scriu despre ele pentru că cei de acolo habar n-aveau ce sunt). M-am axat apoi pe plante medicinale și diverse combinații ale acestora ce s-au concretizat în ceaiuri și mixturi. Ultimul capitol a fost despre tehnici de masaj și atingerea unor puncte-cheie care au legătură cu diverse organe. Scriam din aducerile-aminte.

Mi se umplea inima de bucurie cu fiecare pagină pe care o scriam. Singurul exemplar al cărții a rămas la primărie. Când aveau o problemă, localnicii mergeau să o consulte. Se bucurau că învățaseră să citească. Nu știau cum să îmi mai mulțumească. Nu eram nici pe departe împlinită sufletește. Simțeam că puteam face mai mult pentru ei, pentru ceilalți, pentru mine. Șederea mea acolo era aproape de final. Nu avusesem timp să mă mai gândesc la problemele mele, iar acum începeau să mă invadeze. Aveam sufletul răscolit de amintiri. Știam că făcusem un lucru nobil, însă nu eram mulțumită de mine. Nu simțeam împlinirea așa cum o simțeam înainte. Nu mă mai puteam bucura de lucrurile mărețe, dar apoi de cele mărunte. Zâmbeam fals. Mă bucuram pentru sufletele cărora le adusesem alinare, pentru învățăceii care primeau o educație normală, pentru părinții lor care puteau acum să îi trateze mai bine decât înainte, dar nu mă bucuram pentru mine. Trăiam pentru alții și uitasem să trăiesc pentru mine. M-am golit pe mine ca să umplu golurile din viețile celorlalți. Și totuși nu era ceea ce căutam.

Nu știu ce aș fi putut face mai mult. Nu mă mai înțelegeam deloc. Eram pe zi ce trece mai tristă. Nu mă mai recunoșteam. Primisem o bursă pentru cercetare. Am plecat la un laborator secret de pe o insulă. Mi se punea la dispoziție toată aparatura de acolo, iar accesul la infomație era nelimitat. Eram liberă să studiez ce vreau atâta timp cercetarea mea se concretiza într-un produs ce tratează o afecțiune.

Mă priveam în oglindă în fiecare dimineață și îmi spuneam cât de minunată sunt, deși nu mă mai recunoșteam. Temperaturile scăzute din Norvegia îmi afectaseră destul de mult tenul. Mă confruntam cu o piele uscată, vizibil deshidratată și pe alocuri iritată. Aceste afecțiuni mă făceau să fiu din ce în ce mai egoistă. Doream să găsesc un remediu pentru mine. Să revin la viața normală pe care o aveam înainte și, mai ales, la frumusețea aceea. Aveam deadline în 6 luni. M-am înarmat cu răbdare și putere de concentrare și m-am proclamat Doctor în frumusețe. Îmi scrisesem cu un ruj pe oglinda de la baie că într-o zi voi fi frumoasă. Dacă eu reușeam să fiu bine fizic și psihic, puteam apoi să îi ajut și pe ceilalți să ajungă la nivelul de frumusețe și împlinire la care aspirau. Trebuia să fiu un exemplu pentru cei din jur. Trebuia să inspir prin povestea mea. Eram acolo ca să mă modelez. Treceam prin acel cuptor pentru a deveni aur curat. Viața mă rafina, mă modela pentru a atinge excelența. Eram pe drumul cel bun. Șimțeam că sunt aproape de sensul pe care îl căutam.

Au urmat zile și nopți de cercetare, teste și experimente fel de fel. Îmbinam diverse elemente, jonglam cu compuși chimici care mai de care mai potrivit pentru ceea ce doream să obțin. Mă consultam cu superiorii destul de rar, numai atunci când credeam că sunt aproape de rezultat.

Timpul se scurgea cu rapiditate. Mă apropiam cu pași grăbiți de deadline. Începeam să fac greșeli și asta nu era bine. Am făcut un calcul greșit și așa am amestecat ceva ce aparent nu trebuia. Voiam să arunc totul, însă, ca să marchez acest moment de neatenție, mi-am pus compoziția pe față. Oricum nu putea să strice mai rău ceea ce aveam eu acolo. Simțeam o răcoare care îmi plăcea. Am așteptat. Părea în regulă. Am folosit acel amestec în fiecare zi, timp de o săptămână. Pielea era vizibil calmată. Îmi simțeam tenul hidratat. Am modificat calculele. Eram aproape de rezultat. Trebuia să termin partea de documentație. 

Ce a ieșit din toată nebunia asta e o mască regenerantă cu un conținut ridicat de substanțe nutritive. Am amestecat Zanthalene – un extract din fructele de piper Sichuan, care are ca efect reducerea iritațiilor și a disconfortului pielii sensibile; ulei de avocado, unt shea, unt de cacao, ceară de albine ce hidratează și reconstruiesc pielea în profunzime și vitamina A, cu proprietăți antiradicalice, potenţează acțiunea regenerantă, calmantă a măștii. Acest rezultat m-a fermecat. Aveam în mâini soluția pentru tenul meu. Printre atâtea probleme, începeam să am soluții. Eram împăcată cu mine. Îmi era sufletul plin de fericire și nerăbdare, nerăbdarea de a împărtăși cu alții efectul benefic al produsului meu. Egoismul acela ambițios m-a făcut să ajung la un rezultat favorabil. Produsul a trecut testele clinice și a fost certificat de către specialiștii Gerovital. Acum face parte din gama Gerovital H3 Derma+. Oficial, mi-am primit și eu certificarea de Doctor în frumusețe.

Golul din suflet m-am determinat să plec în căutarea timpului pierdut pentru a descoperi sensul vieții și am ajuns să găsesc secretul frumuseții pe care astăzi să îl pot împărtăși cu întreaga lume. Experiența m-a învățat că dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți pentru a găsi răspunsuri, rezultatele nu întârzie să apară. Profesionalismul și încrederea sunt calități ale unui suflet neobosit, însetat după cunoaștere și dăruire. Cu Farmec ai farmec, iar calitatea produselor poate demonstra oricând acest lucru.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.