Există drumuri ce pot fi parcurse doar împreună

O vedem des cum se înalță pe tocuri, e elegantă și are un parfum scump. Pășește ca o divă, iar vântul se joacă prin părul ei desfăcut. E așa frumoasă. O așteptăm cuminți acasă. Se întoarce târziu și se aruncă în pat. Suntem nerăbdători și, în același timp, geloși. Am vrea să o însoțim noi la întâlniri și alte evenimente nocturne în care degajă eleganță prin fiecare por. E grațioasă și poartă mereu ruj roșu.

Dimineața e naturală și are părul răvășit. Își bea cafeaua liniștită, de parcă lumea s-ar opri în loc pentru ea. Privirea ei discretă îngheață timpul. Îi ascultăm conversațiile telefonice cu prietena ei. Spune că a fost grozav, iar noaptea aia nu o să o uite prea curând. Nici noi. Ah, cât am fi vrut să fim acolo.

Ne solicită pentru jogging. E o dimineață superbă în care soarele nu s-a grăbit să răsară. E încă adormit, iar aerul tare ne încarcă cu energie. Respirăm prospețime. E rece și ne place. Aleargă liniștită, cu aceeași grație cu care poartă pantofii cu toc. Ne place că nu se grăbește deloc. Își păstrează ritmul ei. Salută câțiva tipi fără să se oprească, zâmbește suav în timp ce se uită la ceas. Poartă niște pantaloni sport albi și întoarce câteva priviri. Se oprește să bea apă. Îl vede pe el și are un zâmbet tâmp pe față. Iar se dă de gol. Îi spune că se grăbește și aleargă mai departe. Noi știm că nu se grăbește deloc. Ar fi vrut să o însoțească, dar rămânem în continuare doar noi cu ea.

Se așează pe o bordură și ne privește. În ochii ei mari și verzi, ne scăldăm frumusețea. Sunt atât de pătrunzători. Parcă prin ei putem să îi privim în suflet, acolo unde e mereu cald. Au fost furtuni cândva, a plâns mult, a fost trădată în cel mai groaznic mod, dar s-a ridicat, și-a șters lacrimile și a început să facă ordine. Acum își construiește imperiul. E o femeie puternică. O admirăm mult.

Cea mai frumoasă amintire pe care o avem cu ea e de vara trecută, de la munte. Ah, ce zi! Ajunsesem dimineața devreme, în Bușteni, după ce, evident, alergasem după tren. Am stat la rând la telecabină mai mult de o oră, timp în care am apucat să schimbăm câteva vorbe cu niște pantofi sport de bărbați. Ne-am făstâcit puțin la început, apoi am aflat că vom petrece ziua împreună și am început să depănăm amintiri. Parcă ne știam de o viață. Aveam atâtea lucruri în comun, trecusem prin experiențe asemănătoare, iar acum aveam să simțim aceleași emoții împreună. Cred că eram predestinați.

Alexandra era nerăbdătoare. Era primul ei traseu montan. Nu știa cu ce se mănâncă. Ei bine, nici noi. Urma să descoperim împreună. Asta ne unea și mai mult. Adoră înălțimile. Ne-a purtat mereu în cele mai înalte puncte ale orașelor ca să admire peisajele de sus. Priveliștea aia îți taie respirația, la propriu. Acum eram la cota 2000, în Munții Bucegi. Am văzut Babele și Sfinxul, a făcut nenumărate poze, așa cum face ea de obicei. Ba nu, mai multe. Am făcut un popas pentru a servi prânzul. Ne-am odihnit puțin, am stat în liniște și am admirat cerul. Când ridica o mâna, ni se părea că îl atinge. Zâmbeam. Nu am mai fi plecat de acolo. Nu știam ce avea să urmeze. Ne aștepta aventura vieții noastre. Și-a sunat mama să îi spună cât de super e și că vrea o excursie în familie acolo. Era un platou imens, aproape de cer. Mergeam pe o potecă ingustă cu acea teamă de a nu călca iarba. În realitatea, puteam să mergem pe oriunde. Pășeam cu sfială. Am traversat o pădure de jnepeni. Îi vedeam pentru prima dată. Mergeam fără oprire.

Simțeam entuziasmul cum începea să se împletească cu oboseala. Frumusețea ce ni se deschidea în față pe măsură ce înaintam ne încărca cu energie. Crestele munților se înălțau falnice, stâncile se dezgoleau fără rușine înaintea noastră, verdele crud al brazilor emana prospețime. Mergeam mângâiați de soare, pe platouri întinse, acolo unde cerul săruta pământul, apoi ne cufundam în răcoarea pădurilor și rătăceam printre trunchiuri, înbrățișându-le. Am trecut prin trei zone frecventate de urși. Alexandra se grăbea, iar noi încetineam frecvent. Am fi vrut să vedem un urs real. Am auzit că sunt adorabili. Ea chiar a adoptat unul și povestește atât de frumos despre el. Îl cheamă Winnie și locuiește în Brașov, la Orfelinatul pentru Ursuleți. Atunci era atât de speriată. Respira greu și era, de multe ori, pe punctul de a renunța. Niciodată nu mai mersese atât de mult și i se părea că nu mai ajunge la capăt de drum. Indicator peste indicator, un semn albastru care îi confirma faptul că e pe drumul cel bun.

Când a ajuns la Peștera Ialomiței, urca scările ținându-se de balustradă, aproape târându-se. Era la capătul puterilor. Rămânea des în urmă și striga după ceilalți să o aștepte. Tipul cu pantofi sport Under Armour se apropia de noi, o cuprindea în brațe și rămânea 2 minute cu ea. Apoi o grăbea. Zicea că în curând o să se întunece și trebuie să se întoarcă la hotel. Au găsit pe cineva cu un microbuz și i-a dus la Lacul Bulbuci, Peștera Urșilor, apoi acasă. Am intrat și noi în peșteră. Era o beznă totală. Atâta întuneric la un loc nu am văzut niciodată. Ne cufundam în noroi. Am ieșit repede. Până și noi am simțit frica. E un sentiment ciudat. Un fel de vine cineva să îți facă rău, dar nu e nimeni acolo. Oamenii sunt ciudați uneori. Noi îi urmăm cu demnitate și încercăm să le inspirăm curaj. Cel mai mult îmi place când le inspirăm siguranță, se simt comozi și sunt mereu pregătiți să alerge când e cazul. Deși de cele mai multe ori nu e cazul să fugă pentru că nu se întâmplă nimic rau, dar e o chestie psihică. În mintea lor se întâmplă multe.

În acea zi, am mers 28 km pe jos. A fost un record. Ne-am distrat de minune. Am admirat priveliști spectaculoase, am mers, am alergat și am făcut popasuri, am respirat aer de munte, ne-am depășit limitele, ne-am lărgit zona de confort, ne-am demonstrat că putem mai mult decât credem.

În hol erau expuse mai multe perechi de încălțăminte sport. Era întuneric și se auzea gălăgie. Părea că spun povești. Am aprins lumina. S-a făcut liniște. M-am uitat în jur, nimic. M-am întors înapoi în pat.

Aaa, și am auzit-o spunând că la nunta ei vrea să își asorteze rochia de mireasă cu o pereche de Converse All Stars, albi. Sneakers, notează și asta, e important!