Casa AIA seamănă cu blogul meu

Am învățat că acasă nu este un loc, ci un sentiment, iar casa este locul ce freamătă de tine, de amprentele tale, de dor și de liniște, de siguranță și confort. Casa este locul în care ai visuri atârnate pe pereți și oglinzile îți știu toate idealurile, locul în care te regășești și care îți șoptește ”Bine ai venit!” prin starea pe care ți-o transmite designul, prin fiecare lucru pe care l-ai așezat cu grijă ca să se integreze în peisaj. Casa este locul de unde pleci și în care te întorci, mereu schimbat, căci vii mereu mai bogat în experiențe, pentru că te schimbă oamenii pe care îi întâlnești și locurile în care ajungi, peisajele pe care le imortalizezi și reflecțiile pe care ți le produc. Te fac să gândești  altfel și te ajută să te definești.

Tu te schimbi, preferințele tale se schimbă, așteptările tale se schimbă și asta înseamnă că trebuie să îți adaptezi locuința pentru a se ridica la nivelul pe care tu îl dorești.

Ai o idee, un vis, îl pregătești nopți la rând până îi dai o formă finală și apoi te străduiești să îl transpui cât mai fidel în realitate. Faci schițe, planuri, închizi ochii și desenezi pe tavan și pentru că o casă e mai mult decât un vis, are nevoie de un specialist proiectant ca lucrurile să decurgă exact așa cum trebuie și de un certificat de urbanism.

Îmi place să las o parte din mine oriunde mă duc ca atunci când mă întorc să pot să mă regăsesc, să pun un strop de suflet în tot ce construiesc, să fac un schimb de energii cu tot ceea ce întâlnesc și mă fascinează. Acest blog nu e o colecție de articole și impresii, e sufletul meu înșirat pe un ecran, e tot ce am putut să exprim în cuvinte din trăirile și frământările mele, din bucurii și realizări, o parte semnificativă din mine, sunt eu în formă de cuvinte.

Cum ar arăta o casă dacă ar lua forma blogului meu?

Ar fi o exprimare a sufletului meu, o proiecție a trăirilor, un amalgam de experiențe, un strop de frumusețe, ar fi căldură și lumină, ar fi muzică și culoare, ar avea forma visului meu.

Blog-casa mea ar fi construită pe o stâncă de pe plajă, în strânsă legătură cu marea, să ne privim una pe alta în fiecare zi, să îi spun poveștile mele, să mă întâmpine cu valuri, să văd cu se naște soarele din mare, iar luna se privește în oglindă.

Și nu ar avea pereți, ci doar ferestre. Să pot să văd tot ce mă înconjoară, să fiu abonată la frumusețea spectacolului oferit de natură în fiecare clipă. Transparența asta îmi e caracteristică pentru că eu nu am nimic de ascuns, poate doar durerea și problemele, dar nici pe acestea nu le ascund, ci le recunosc și le reneg, mă străduiesc să le îndepărtez și să gândesc pozitiv ca să atrag binele și frumusețea în jurul meu. Misterul din toată transparența stă tocmai în întrebarea de pe buzele multora : “Cum reușește să le facă pe toate?”, e simplu: cu o planificare riguroasă, o organizare eficientă și respectând deadline-urile pe care mi le impun. Cred cu tărie în puterea time managementului.

Ar avea o terasă unde mi-aș bea cafeaua în fiecare dimineață, admirând cerul și pescărușii și o mansardă din lemn masiv care ar avea parfumul unor amintiri. Acolo ar fi o fereastră spre cer și aș sta întinsă în pat pe timp de furtună și să ascult poveștile ploii, cu capul întins pe pieptul lui și să îmi aud numele printre bătăile inimii. Atunci m-ar strânge și mai tare în brațe ca să mă simt în singuranță când aș tresări la fiecare tunet. Aș știi că el e acolo și mi-ar fi de-ajuns. Pe tavan ar avea tapet cu cerul înstelat care să simbolizeze infinitul, nemărginirea și care ar fi ca o continuare a cerului în casa mea.

Ar vibra de libertate și nonconformism, ar fi un loc care să mă inspire, care să mă definească, ar avea un colț plin cu pietre aduse din fiecare loc în care am călătorit și scoici de pe plajele pe care mi-am trăit poveștile.

Nu ar fi doar o casă, ar fi un cămin, ar fi formată din bucăți de suflet, exact ca și blogul meu, și aș vrea să aibă 4 camere, precum inima și un loc aparte pentru el, cel prezent pentre tot, în amintirile mele, în gândurile mele, în scrierile mele, în sufletul meu. Acel el care mă face să mă simt eu.

Și aș vrea să aibă formă de cochilie pentru că uneori mă simt ca un melc ce își poartă în spate toată casa, întreaga lui existență, care își ia tot ce are și pleacă pentru că de fiecare dată când călătoresc iau cu mine tot ce am, adică sufletul. Pentru că în el îmi strâng adevăratele comori, aici am toate amintirile, căldura fiecărei îmbrățișări, gustul zilelor de vară, liniștea nopților, fiecare adiere de vânt, fiecare cuvânt, fiecare încurajare, acel ”te iubesc” sincer, aici îi port pe toți cei dragi ai mei fără de care eu nu aș fi omul de astăzi.

Am găsit proiecte case extrem de faine la AIA Proiect și presimt că o să reușesc să dau contur visului meu. AIA e!

Vă recomand să îndrăzniți să visați și să credeți până visul vostru devine realitate și vă recomand cu aceeași căldură cu care sunteți așteptați acasă!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

 

 

2 Comments Posted

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*