Un pilon extrem de important pe care îl susțin cu ardoare este educația și, în mod special, educația non-formală. Consider că educația non-formală este complementară educației formale primite în școli și are rolul de a dezvolta abilitățile de comunicare și relaționare ale tinerilor, prin intermediul diverselor sesiuni de traininguri.

Activez într-o organizație studențească unde am avut oportunitatea de a mă dezvolta atât personal, cât și profesional, am legat prietenii frumoase cu oameni care fac diferența în societate, cu oameni pasionați de ceea ce fac, cu oameni care inspiră, cu voluntari din generația care construiește.

”Avem puterea de a fi cea mai bună generație pe care a cunoscut-o omenirea vreodată.”

Acum 2 ani, am pornit în călătoria spre îndeplinirea unui vis. Mi-am pus în bagaj o rază de speranță, esența unei dorințe și multă ambiție. Am înființat alături de colegii mei din ASFEAA un Centru de Formare pentru studenți în care au loc regulat sesiuni de traininguri de Comunicare și Public Speaking, Negociere, Motivare și Încredere, Management de Proiect, Time Managemen și workshopuri în domeniile de interes ale solicitanților și în funcție de nevoile de moment pe care le identificăm. Anii de voluntariat ne-au pregătit pentru a ne descurca cu o afacere și iată că am ajuns să avem o vizibilitate destul de bună pe piața locală, precum și rezultate excepționale cu cursanții noștri.

Sursa foto: Arhiva personală

A venit momentul unei schimbări. Ne dorim mai mult de la afacerea noastră, vrem să răspundem mai bine cererii de traininguri, vrem să contribuim mai mult la dezvoltarea generației noastre drept pentru care am hotărât să organizăm traininguri zilnic, iar în timpul sesiunilor să organizăm workshopuri pentru toate materiile la care au examene studenții de anul I de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Craiova. În acest moment, ne desfășurăm activitatea la Centrul pentru Dezvoltare, însă va trebui să mai achiziționăm un spațiu, de preferat încă o sală în aceeași clădire. O altă investiție importantă este în resursa umană, presupunând cursuri de formare pentru a pregăti o nouă generație de traineri.

Urmează să ne extindem activitatea pe mai multe zile. Până acum, organizam traininguri doar în weekend, asta înseamnă 2 zile pe săptămână. Crescând numărul de zile de activitate, cresc și cheltuielile de întreținere, precum și cele cu materii prime și materiale de lucru. Un training durează în medie 6 ore, la care se adaugă perioada pe pregătire a acestuia, motiv pentru care un trainer nu va putea ține traininguri ma multe zile la rând, fiind nevoiți să avem o bază solidă de formatori care să își desfășoare activitatea conform unui program atent gândit pentru a da un randament cât mai bun.

Sursa foto: Arhiva personală

Pentru a ne putea îndeplini aceste obiective, avem nevoie de resurse financiare și vom avea nevoie de un împrumut bancar. Am apelat la un broker pentru a ne ajuta ca contractăm cel mai bun credit pentru afacerea noastră. În acest fel, banii nu mai sunt o problemă. În urma unei analize detaliate, am ajuns să contractăm un credit pentru investiții.

Acest tip de credit se acordă cu garanție imobiliară, în cazul nostru spațiul pe care îl avea deja. Putem accesa între 4500 și 150000 de euro, iar perioada de rambursare este de maximum 7 ani. Vom stabili suma pe care o vom împrumuta în funcție de nevoi și de capacitatea de rambursare. De asemenea, trebuie să achităm un avans de minimul 30% din valoarea proiectului de finanțare.

Acestea fiind spune, ne vom apuca de treabă. Avem planuri mari și visuri pe cale să devină realitate. Soluții există, trebuie doar să avem curajul să visăm!

Așadar, nu mai sta pe gânduri și visează…obține cu AVBS! Într-o bună zi, îți vei dori să fi început de astăzi.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017 și este inspirat din realitate. 

S-ar putea să-ți placă și:

1 comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *