Acasă într-un avion

Din orice călătorie te întorci schimbat, mult mai bogat în experiențe și trăiri, simțind lumea altfel. Nicio deplasare nu se aseamănă cu alta pentru că nici tu nu mai ești la fel și nici nu mai simți lucrurile așa cum le simțeai înainte. Acum le privești dintr-o altă perspectivă, cu alți ochi, alături de alți oameni.
 
Doar atunci când zbor mă simt cu adevărat liberă. Prinsă acolo între cer și pământ, deasupra norilor, cufundată într-o siguranță neobișnuită conferită de avion.
 
Văd lumea de sus, de dincolo de nori și mă detașez complet de tot ce înseamnă acasă. Am câteva lucruri într-un bagaj și port amintirile cu cei dragi în suflet. Acasă e acolo unde îmi e inima, iar inima mea e cu mine peste tot.
 
Astăzi, acasă e într-un avion spre Budapesta, la înălțime, mult mai aproape de cer.
 
Astăzi, am văzut îmbrățișări sincere între oameni care se revăd și oameni care se despart și am învățat un lucru extrem de important și anume că în aeroport te conduc și te așteaptă doar oamenii care țin cu adevărat la tine. Unii poate nu pot să ajungă, dar te sună să vadă dacă ești bine. În glasul lor se simte grija pe care ți-o poartă.

În aeroport există mereu o liniște plină de profunzime dincolo de toată agitația și acest lucru datorită facptului că acolo se adună oameni care își poartă dorurile, care își îndeasă speranțele într-un bagaj, care își rup sau își întregesc inimi. E liniște pentru că atunci când se așează pe locul lor din avion au un sentiment ciudat de nostalgie pentru că fie se despart de cineva drag, fie urmează să se revadă. Pentru cât timp nu se știe niciodată.

10.000 m și o dorință. Nimic mai mult. Căci nici turbulențele și nici drumul lung nu pot concura cu un suflet sfâșiat de dor. Uită-te în jur! Tu poți fii nerăbdător să îți potolești dorul, însă cineva din avion și-a luat rămas bun de la cineva drag poate pentru totdeauna. Știi că e acolo cu tine, dar nu îi știi povestea. Mai uită-te o dată în jur și spune-mi ce vezi!
Privesc norii cum trec liniștiți și mă întreb spre ce depărtări se îndreaptă. Oare câți oameni întâlnesc în călătoria lor și în câte fotografii se regăsesc? Căci fiecare nor devine o amintire pentru un om care vede lumea de la înălțime. Fiecare zbor reprezintă un moment de reculegere al omului singur cu sine, aflat în căutarea adevărului, într-o fugă disperară de sine.
 
Fiecare zbor e premisa omului plecat să se regăsească și de fiecare dată când se desprinde avionul de la sol, apare un dor neînțeles de acasă, de toți oamenii care au contat și care vor mai conta. Fiecare zbor devine un refugiu, devine un portal între trecut și viitor, este prezent pentru gânduri și frânturi de sentimente. Acolo în aer totul se simte mai intens. Nu știu de ce. Poate pentru că viața depinde de o precizie, de un nor, de un gol de aer și lasă în urmă oameni care se așteaptă. Până când? Unii până la următorul zbor…alții toată viața.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*