Mult timp am avut Ibiza ridicată pe un piedestal, o vedeam ca pe o destinație foarte scumpă, ba mai mult toată lumea din jurul meu susținea acest lucru. Am aterizat în Ibiza doar pentru că am găsit zborul cu 21 de euro din Valencia, când aveam de ales între a profita de această ofertă sau a mă întoarce acasă după experiența din Costa Blanca. Continuarea e istorie!
Ibiza are un mega party potențial și aici trebuie să menționez Privilege, Heart, Ushuaia, unde au loc cele mai mișto party-uri și neapărat Bora Bora, un bar în Playa d’en Bossa, care, în plus, se află destul de aproape de aeroport și se vede cum aterizează avioanele din 3 în 3 minute.
Cazări
Am petrecut 2 nopți la Club Can Bossa Talamanca Ibiza 1360 lei cu mic dejun inclus, adică 680 lei/pers și 1 noapte Hostal Sunset Ibiza Cala Comte 340 lei, adică 170 lei/pers, ceea ce înseamnă aproximativ 180 euro de persoană.


La ambele hoteluri am plătit taxe de stațiune în valoare totală de 6,5 euro de persoană.
Mâncare
Urmăream de ceva vreme pe Instagram Cafe del Mar, eram fascinată de apusurile de acolo și mi-am dorit tare mult o experientă de genul. A devenit un moft, nu o necesitate (și cei care mă cunoașteți știți că nu fac prea des aroganțe de genul). Cina fancy la Cafe del Mar – 100 euro (50 euro fiecare) – o porție de nachos (but guys a fost cel mai bun nachos ever), crispy cu cartofi prajiți și niște sosuri delicioase, câte un desert de fiecare și un cocktail. Evident că se poate Ibiza și fără această aroganță, cu o cină decentă în altă parte sau cu mâncare luată de la supermarket (eu practic des acest obicei, mai ales când sunt pe fugă toată ziua, iar seara vreau doar să îmi fac un dus și să mă prăbușesc în pat) însă apusul și vibe-ul de la Cafe del Mar mi-au schimbat impresia despre Ibiza și au dus toată experiența la superlativ. În afară de cina fancy, am mai cheltuit pe mâncare încă 45 euro (burger king de câteva ori 9 euro fiecare, pizza 17 euro).

Băuturi
Pe băuturi am cheltuit mai mult decât pe mâncare (exceptând cina fancy de la Cafe del Mar), adică vreo 60 euro (frappelatte 5 euro și cred că am băut câte 2-3 pe zi, o margarita la Bora Bora 17 euro, 6 euro Mojito la hotel, 1-2 euro fiecare sticlă de apă, 3 euro un fresh de portocale pe Formentera și alte cafele, sucuri).

Transport
În mare parte am mers cu autobuzul (Aeroport – Playa d’en Bossa, Playa d’en Bossa – Eivissa, Eivissa – Sant Antony, Sant Antony – Eivissa, Eivissa – Playa d’en Bossa) și am cheltuit 11 euro, iar la întoarcere am mers cu taxi la aeroport și ne-a costat 14 euro cursa, adică 7 euro de persoană.
De precizat faptul că rețeaua de transport în comun este extrem de bine pusă la punct, programul traseelor este sincronizat cu Google Maps așa că puteți verifica cu încredere acolo plecările și orice sugestie de transport. Atenție însă, dacă la o anumită oră vă sugerează să luați autobuzul X din punctul A în punctul B, e posibil ca la altă oră să circule autobuzul Y și să aibă un alt traseu, cu o durată diferită însă tot în punctul B vă va duce. Este absolut în regulă acest lucru așa că verificați cu atenție de fiecare dată când luați în calcul durata traseului între punctele A și B pentru că e posibil să difere în funcție de ora la care plecați din A.
Diverse plăceri
Excursie pe Formentera cu cooking show, paella, fructe și open bar, echipament de snorkeling plus intrarea la 2 party-uri 89 euro. Dulap bagaje 5 euro.
Într-una din zile am închiriat în Playa d’en Bossa 2 șezlonguri cu umbrelută care ne-au costat 36 euro, adică 18 euro de persoană.
Shopping 15 euro.
Zboruri
Zborul spre casă, operat de Aegean Airlines, cu escală în Atena, ne-a costat 104 euro de persoană, cu rucsac și bagaj de 8 kg inclus. Cu 21 euro zborul Valencia – Ibiza, rezultă 125 euro.
În total am cheltuit aproximativ 520 euro de persoană pe o experiență de 4 zile în Ibiza.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:
[…] Cât costă o vacanță în Ibiza | Buget de vacanță […]
Articolul asta mi-a facut dor de vara … Si nu e nici “la anul” inca… 🙁
Te înțeleg perfect. Și mie îmi e mega dor de vară.