Limassol a fost un moft doar pentru că am găsit pe Instagram o terasă superbă cu umbreluțe atârnate și am zis că nu pot să ajung în Cipru fără să trec pe acolo așa că, într-o vineri dimineața, după ce mi-am băut cafeaua în Larnaca, am luat primul autobuz spre Limassol. Am ajuns din loc în loc absolut întâmplător și nu a fost satisfacție mai mare decât să observ cât de bine se potrivesc unele lucruri.
Faleza Limassol
Categoric dimineața trebuie începută aici. Cu un freddo cappuccino și un croissant cu unt. Te așezi pe stâncile fierbințim acolo în mijlocul liniștii, unde doar valurile se mai aud cum se sparg în piatră și adie ușor un vânt de primăvară. Dimineața are un farmec aparte și orice poveste ți-ar fi spus cineva până acum despre mare începe să capete un alt sens după ce te scalzi în albastru și în nemărginire. Din când în când te uiți spre palmierii de pe faleză și vezi bunici cum aleargă după nepoțeii care se apropie de mare. E un tablou pe care rar ți-e dat să îl vezi, pentru că liniștea e tulburată de un glas de copil care se apropie de tine și îți zâmbește. E atât de multă inocență și chiar dacă e din ce în ce mai cald și ai vrea să te adăpostești la răcoare, mai stai puțin pentru că e momentul tău și știi că poți să oprești timpul în loc câteva secunde ca să înghesui într-o privire acel întreg moment.
Limassol Castle
Limassol Castle este situat aproape de vechiul port, în centrul istoric al Limassolului. Abundă în obiecte antice, pietre funerare, monede vechi, arme, vase de ceramică, armuri și bucăți de ziduri. De pe acoperiș se vede întreg cuprinsul, case și mare și câteva vapoare în larg.
Juego Cafe
Juego Cafe este apogeul Limassolului căci pentru acest loc am străbătut tot drumul și mi-am permis să mă abat de la orice planificare câteva ore bune pentru a mă relaxa în acel cadru la care visasem încă de când l-am descoperit pe Instagram. M-am bucurat de liniște și de pisicile care se plimbau leneșe pe acolo, am savurat fiecare clipă și mi-am încărcat bateriile pentru drumul lung ce avea să urmeze.
În Limassol n-am luat străduțe la pas așa cum îmi este obiceiul, nu m-am plimbat pe vreo plajă, nici n-am înotat, ci doar am stat și am admirat priveliștea. Nu am explorat tot ce se putea explora, nu am făcut descoperiri care să mă dea pe spate, ci doar m-am așezat ca să mă descopăr pe mine.
CITEȘTE ȘI:
-
Cum m-am descurcat singură în Cipru 8 zile
-
Impresii din prima mea călătorie singură | Jurnal de vacanță
-
Cum era să pierd avionul spre casă la întoarcerea din Cipru
-
Ce poți vizita în Larnaca | La pas prin Cipru
-
Ce poți vizita în Ayia Napa | La pas prin Cipru
-
Cape Greko sau locul unde s-a născut albastrul | Blue Lagoon Cyprus
-
Cea mai frumoasă plajă din Cipru
[…] Ce poți face o zi în Limassol | La pas prin Cipru […]
[…] Ce poți face o zi în Limassol | La pas prin Cipru […]