În Larnaca e musai să te trezești devreme, să mergi pe faleză și să te bucuri de o cafea în timp ce admiri marea, să alergi desculț pe nisipul fierbinte, să stai întins la soare fără să te mai gândești ce zi este sau cât este ceasul. În Larnaca te poți mișca atât pe repede înainte cât și în slow motion, fără să ratezi ceva.
Finikoudes Beach
O plajă atât de liniștită deși aici vin zilnic mulți turiști. Apa este extrem de limpede, nu are o adâncime prea mare la târm și nu sunt valuri prea mari. Pentru a înota trebuie să mergi destul în larg.
Mackenzie Beach
Farmecul acestei plaje constă în apropierea față de Aeroportul din Larnaca și avionele zboară destul de jos în această zonă, pe lângă faptul că trec din 10 în 10 minute. Am tot încercat să îmi fac un selfie de excepție cu un avion, dar nu stăteam unde trebuie așa că nu mi-a ieșit schema.
Coffee Corner Larnaca
O cafenea foarte cozy pe care am descoperit-o pe Instagram și care m-a făcut să îmi rezerv cazare și în Larnaca, nu doar în Paphos. Văzusem o fotografie cu niște clătite irezistibile și m-am dus acolo special pentru ele și pentru celebrele smoothie-uri (am încercat mango și căpșuni).
Portul Larnaca
Iahturi, bărci și alta ambarcațiuni parcă stau expuse și sunt pregătite de fotografii pentru că asta fac turiștii în port.
The Castle of Larnaka
A fost înălțat de turci în 1625 pe ruinele unei garnizoane cu scopul de a proteja orașul de atacurile dinspre mare. Acum adăpostește un muzeu ce poate fi vizitat de luni până vineri între orele 09:00 și 17:00, iar studenții au intrarea gratuită.
Biserica Sf Lazăr
Abia astăzi am aflat că Lazăr a trăit 30 de ani în Larnaca și tot acolo a și murit, fiind înmormântat în catacombele peste care a fost construită biserica cu același nume. Întâmplător am descoperit biserica într-o amiază când am încercat să ajung acasă pe un alt drum.
Memorial Park
E o atmosferă solemnă în parc, nu e nimeni prin jur și atâta liniște nu am mai găsit într-un loc de mult timp. Aici se află un monument ridicat în cinstea martirilor și surpaviețuitorilor Genocidului Armenian, cu alte cuvinte eroilor din timpul invaziei turcești.
Salt Lake
Se vede atât de frumos din Memorial Park, mai ales la apus. Aici își petrec iarna (noiembrie – februarie) păsările flamingo, iar peisajul pun pariu că este incridibil. Tare mult aș vrea să le văd de aproape așa că sigur o să mă întorc într-o iarnă să le vizitez.
O să mă întorc în Larnaca într-o iarnă ca să văd păsările flamingo și pentru o cafea fierbinte savurată la malul mării.
CITEȘTE ȘI:
-
Cum m-am descurcat singură în Cipru 8 zile
-
Impresii din prima mea călătorie singură | Jurnal de vacanță
-
Cum era să pierd avionul spre casă la întoarcerea din Cipru
-
Ce poți face o zi în Limassol | La pas prin Cipru
-
Cape Greko sau locul unde s-a născut albastrul | Blue Lagoon Cyprus
-
Cea mai frumoasă plajă din Cipru
-
Ce poți vizita în Ayia Napa | La pas prin Cipru
Tot mai multi prieteni au ales Cipru ca destinatie de vacanta, e tare frumos acolo.
Ce loc frumos! Îmi plac pozele mult.
Foarte frumos totul! Exact pe gustul meu
Ti-am mai zis ca te invidiez si o sa tot zic.
Castelul si biserica par faine de tot! Mi-ar placea sa le vizitez. ☺
E pe lista mea de vacante, anul acesta insa l-am sarit. Dar salvez articlul pentru referinte ulterioare 🙂
Enjoy! :* O să îți placă mult!
[…] Ce poți vizita în Larnaca | La pas prin Cipru […]
[…] Ce poți vizita în Larnaca | La pas prin Cipru […]
[…] Ce poți vizita în Larnaca | La pas prin Cipru […]
[…] Ce poți vizita în Larnaca | La pas prin Cipru […]