Arăt: 31 - 40 din 48 REZULTATE
Dezvoltare personală

Cum am decis să ies din zona de confort anul acesta?

Sunt pe cale să fac un lucru nesăbuit, de-a dreptul nebunesc, dar care mă va scoate cu siguranță din zona de confort. Am simțit o ușoară plafonare drept pentru care mi-am luat o pauză și am rememorat toate lucrurile extraordinare pe care le-am făcut anul trecut. Pentru marea majoritate nu am fost pregătită, dar m-am …

Experiențe

Aș vrea să dau vina pe astenia de primăvară, dar sufletul meu nu are anotimpuri

Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar simt că mă sufoc. Simt cum mă scufund și în curând o să rămân fără aer și o să mă înec. Poate că în acest moment aerul meu e Cineva sau Ceva. Sau poate că aerul meu sunt eu și încep să mă pierd. Aș vrea să …

Experiențe

De mult nu am mai avut un astfel de vibe

Astăzi port pantofi cu toc și mi-am îndreptat părul. Orașul este aglomerat, iar oamenii își trăiesc viața pe repede-înainte, n-având timp să se bucure de flori, de păsări sau de cerul albastru. O urmă fină de primăvară se strecoară printre copaci. Astăzi sunt mult mai atentă la tot ce mă înconjoară. Am întârziat puțin și …

Anglia și Regatul Unit

7 muzee din Londra care se vizitează gratuit

Ce m-a impresionat foarte mult în Londra este faptul că accesul la cultură este gratuit, astfel muzeele au intrarea liberă, însă se recomandă câte o donație de 5 lire la fiecare muzeu. 1. The National Gallery Situată în Trafalgar Square, The National Gallery adăpostește peste 2300 de opere de artă ale celor mai mari artiști …

Dezvoltare personală

Cum să faci ceea ce îți place și să fii plătit pentru asta

Călătoresc mult. De fapt, călătoresc punct. Pentru cei din jurul meu, să plec din țară o dată pe lună înseamnă mult, pentru mine e ceva absolut normal. Investesc foarte mult în călătorii și îmi doresc să călătoresc din ce în ce mai mult. Sunt întrebată des de unde am atâția bani de călătorii sau dacă …