Cum 2020 e anul în care avem privilegiul de a face tot ceea ce am amânat până acum, de a descoperi și redescoperi frumusețile României, nu cred că greșesc când spun că ne vom îndrepta atenția spre locuri retrase care ne oferă experiențe inedite și unde vom putea trăi clipe magice, memorabile.

Știu că omul sfințește locul și că experiența în sine depinde de vibe-ul nostru, de cum percepem lucrurile, de intensitatea trăirilor, însă ar trebui să recunoaștem că și locul contează și că sarea și piperul e la cazare nu în rucsac.

În ultima perioadă mi-am petrecut timpul pe Booking și Airbnb și am descoperit o colecție uimitoare de cazări atipice, situate în zone retrase, înconjurate de verde și de magie. Căsuțe în copac, cu pereți din lemn și ferestre mari, situate în inima pădurii, corturi glamour la poalele munților sau pe malul mării și-un igloo de lux la poalele Bucegilor.

Log Cabins

Căsuțe de lemn, ca în povești, unele dintre ele situate în copaci, în inima pădurii, la poalele muntelui sau pe malul Dunării, cu priveliști care îți taie răsuflarea, cu miros de prospețime și dimineți în paradis, cu nopți cu cer înstelat și ciocolată caldă.

1. Raven`s Nest – Salciua, județul Alba

2. Porumbacu Treehouse – Porumbacu de Sus, județul Sibiu

https://www.instagram.com/p/B2kCg-OoDOF/

3. Transylvania Log Cabins – Peșteana, județul Hunedoara

4. Cabana km 13 – Eșelnița, județul Mehedinți

5. Hot Tub Chalet Retreat – Timișu de Jos, județul Brașov

6. Complex Harmonie – Predeal, județul Brașov 

7. Un colț de Rai – Bulzești, județul Dolj

https://www.instagram.com/p/B3UODCUHBnT/

8. Cabana Șapte – Breaza, județul Brașov

9. Complex Egreta – Berzasca, județul Caraș-Severin

Glamping Resort

Glaming nu-i altceva decât glamour camping – experiențe cu cortul ridicate la rang de artă, atât la poalele munților, cât și pe malul mării, cu valuri pe fundal sau cu urletul lupilor, cu miros de codru sau nisip amestecat cu sare. 

1. Nomadia Glamping Retreat – Tuzla, județul Constanța

https://www.instagram.com/p/BzJFF0uHhDi/

2. DragonFly Gardens – Brașov

3. Camping Valea Iarului Retezat – Uricani, județul Hunedoara

4. Sunrise Glamping Retreat – Brăduleț, județul Argeș

Igloo

Un igloo bubble de lux aproape ireal, situat în inima țării.

1. Wegloo Azuga 

Încă n-am ajuns, dar toate sunt pe lista mea și abia aștept să-mi trăiesc poveștile în fiecare paradis pe care l-am menționat aici. Am citit atâtea recenzii pozitive și sunt convinsă că se vor ridica la înălțimea așteptărilor mele. La unele mi-am făcut deja rezervare, altele sunt full booked și le pândesc de ceva vreme. Am scris acest articol pentru că m-am gândit că și pe voi v-ar interesa câteva cazări inedite pentru a trăi experiențe unice, autentice, dincolo de clasicele hoteluri sau pensiuni pe unde ne-am tot petrecut vacanțele în ultima perioadă și care, totuși, nici ele nu sunt de neglijat. Dar dacă vreți ceva diferit, feel free to book a story here!

O să vi le prezint îndetaliat în articolele ce urmează și, sper din tot sufletul, ca până la sfârșitul anului să vă povestesc și despre experiențele mele cu aceste cazări.

E pentru prima dată când îmi pun la bătaie credibilitate pentru niște locuri pe care încă nu le-am testat dar care mă încântă peste măsură. E mai mult o listă de dorințe, decât de recomandări. Nu m-a pus nimeni să le promovez și, ca să fiu sinceră până la capăt, am scris ca să îmi găsesc prieteni cu care să le împart. Guys, call me!


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

  1. 100 de locuri de vizitat în România

  2. Escapadă de o zi din Bucureștiul aglomerat | Vulcanii Noroioși și Focul Viu

  3. 7 idei de circuite turistice de parcurs prin România | Road trips

  4. 11 Cozy Log Cabins din România

  5. Glamping – camping ridicat la rang de artă pentru experiențe glamour memorabile

S-ar putea să-ți placă și:

6 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *