Dacă ne raportăm la Roma, Milano sau Veneția, Italia este o destinație chiar scumpă. Îmi amintesc că la o terasă de lângă Domul din Milano am găsit cocktail-uri între 20 și 50 euro, în timp ce în Tropea pe o cină cu paste/pizza, desert și apă am plătit în jur de 20 euro, cu limoncello din partea casei. Italia încă mai are comori ascunse de pașii turiștilor de rând, minunății care nu doar că impresionează prin peisaje, atmosferă, plajă, ci și prin prețuri decente. Una dintre aceste minunății este Tropea, o destinații care din punctul meu de vedere este ieftină pentru că încă nu este comercială.

Câți dintre voi ați auzit până acum de Tropea? Câți știați unde se află? Exact asta zic și eu.

Zbor

Am găsit biletele de avion dus-întors cu 50 euro, la wizz, zbor direct București-Lamezia Terme și retur, în perioada 5-9 iunie. Evit Italia, Spania și Grecia în iulie-august pentru că, în primul rând, atunci se aglomerează toți turiștii și nu suport aglomerația și, în al doilea rând, pentru că în acele luni temperaturile sunt extrem de ridicate și chiar nu am chef să stau la prânz în cameră sau prin magazine pentru că e exagerat de cald să stau la plajă.

Transport intern

De la aeroport până la gară – Lamezia Terme Centrale am luat un autobuz, iar biletul a fost 2,50 euro. De acolo am mers cu trenul până în Tropea – 4,20 euro (nu uitați să validați biletul înainte de a urca în tren). Înmulțit cu 2 pentru întoarcere. Alte deplasări nu am avut pentru că am vrut să mă bucur în totalitate de Tropea care se parcurge lejer la pas.

Cazare

Mi-am luat o cameră single care din câte am înțeles de plătește 80% din camera dublă, cu vedere la mare, și apus văzut de la duș, cu rândunici care care dau cu capul în geam și mic dejun, foarte aproape de centru și la fel de aproape de plajă, numai că aveam de coborât câteva trepte, 240 euro pentru 4 nopți, la Tropea Boutique Hotel.

Mâncare

Spre deosebire de alte destinații, aici mâncarea chiar mi s-a părut ieftină – cea mai scumpă pizza 12 euro, iar cea mai ieftină 6. Pastele 6-10 euro, înghețata în jur de 5 euro (2-3 cupe că niciodată nu îmi iau mai puțin), deserturi 4 euro, limoncello 2-3 euro.

Cafea cu fistic

În mare parte am dat banii pe fructe, înghețată, apă, limoncello, pizza, apă și paste, 150 euro în cele 5 zile (în care se include și transportul intern).

Din Tropea am găsit diverse excursii: croazieră de o zi pe Insulele Eoliene (Vulcano, Lipari, Stromboli) la 35-45 euro și Stromboli by night în jur de 40-45 euro (doar lunea și joia). Croaziera pe Insulele Eoliene nu m-a tentat și de Stromboli by night am aflat vineri, iar duminică aveam zbor spre casă. Trebuie să menționez că pentru Tropea nu mi-am făcut temele de acasă (for the first time in my life), am vrut să mă bucur de ce găsesc la fața locului și am regretat acest lucru pentru că am ratat minunăția de Stromboli. Mă întorc la planificările mele, la agende și hărți desenate.

Așa se vedea minunăția de Stromboli de pe terasa mea.

Anyway, în cele 5 zile, am cheltuit  în total 440 euro.


CITEȘTE ȘI:

  1. Tropea – orașul de pe Coasta Zeilor

  2. Ce gust are apusul când se transformă în poem?

  3. Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea

  4. Aș fi vrut să-ți fiu plajă la nesfârșit

S-ar putea să-ți placă și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *