Călătorii România

Transfăgărășan și locuri de poveste din împrejurimi

Transfăgărășanul are o lungime de 151 km dintre care 92 km traversează cel mai înalt lanț muntos din țară – Munții Făgăraș. Trece prin județele Argeș și Sibiu și leagă astfel Transilvania de Muntenia. Drumul pornește din comuna Bascov de lângă Pitești, urcă valea râului Argeș, trece prin orașul Curtea de Argeș, apoi prin fața hidrocentralei Vidraru și în apropierea cetății Poenari începe să urce pe serpentine și viaducte. De la Barajul Vidraru trece prin trei tunele scurte, lasă în partea stângă Lacul Vidraru și ajunge la Cascada Capra. De aici și până la Bâlea trece printr-un tunel de 887 metri.  Tunelul Bâlea este cel mai lung tunel din România. Acesta este iluminat electric și ventilat manual datorită curenților puternici. Transfăgărașanului i se mai spune și ”drumul dintre nori”, ajungând la altitudinea maximă de 2042 metri la Bâlea Lac.

Noi am parcurs traseul din sens invers. Pentru că ne aflam deja în Sibiu, am vizitat înainte de Transfăgărășan Muzeul ASTRA din Parcul Natural Dumbrava Sibiului și Castelul de Lut ”Valea Zânelor”.

Sibiu e încă un oraș boem, în care oamenii își savurează dimineața cafeaua fără grabă, de parcă timpul ar sta în loc să îi aștepte. La terasele din Centru Vechi se ascultă muzică clasică. Are un vibe care îmi amintește de Italia și o arhitectură impresionantă. Și dacă tot începem ziua cu cafea, aici se află cafeneaua mea preferată Hug The Mug. Aici l-am dus pe Pixie prima dată, pe aici am trecut și cu Arthur.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA

Muzeul ASTRA este un muzeu în aer liber din Dumbrava Sibiului ce se întinde pe o suprafață de 96 de hectare și adăpostește peste 400 de căsuțe și anexe gospodărești care oferă o viziune de ansamblu asupra așezărilor tradiționale etnice de pe teritoriul țării noastre. În liniștea naturii, la adăpostul copacilor, departe de agitația urbană, se conservă spiritul autentic românesc.

Muzeul ASTRA l-am vizitat prima dată în clasa a 7-a. Cu aparatul de-l aveam pe atunci puteam să fac maxim 36 de fotografii, pe care le developam apoi și le păstram într-un album. Fără să-mi dau seama, din toată imensitatea de muzeu, am ajuns cu Arthur în același loc, lângă aceeași moară care mi-a atras atenția în urmă cu 13 ani.

Castelul de Lut Valea Zânelor

În Porumbacu de Sus, un loc feeric de la poalele Munților Făgăraș, se află un castel de basm, construit din lut și nisip, într-o magică grădină căreia îi trec pragul mulțimi de oameni. Intrarea costă 5 lei. În weekend-ul în care am ajuns noi acolo era foarte aglomerat drept pentru care ne-am rezumat doar la câteva fotografii și am plecat. În alte circumstanțe, puteți savura bucate alese și băuturi, vă puteți relaxa la umbra copacilor, pe băncuțe și admira minunăția de castel al zânelor.

Aici ne-a oprit un fotograf pentru această minunăție. @imgrabrielsun pe Instagram.

Transfăgărășan

Am nimerit pe Transfăgărășan în ziua în care toată țara a fost acolo așa că am parcurs 5 km în 2 ore. Am avut tot timpul din lume să ne bucurăm de peisaje.

În memoria celor care și-au sacrificat viața pentru ca Transăgărășanul să existe astăzi, au fost construite două monumente:

  • Poarta Geniștilor (la cota 1200) “Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

  • Poarta Întâlnirii (la cota 1600) “În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII“.

Bâlea Lac

Lacul Bâlea este un lac glaciar din Munții Făgăraș, situat la altitudinea de 2034 m, în care se oglindește cerul. A fost mult prea frig ca să zăbovim acolo, plus că eram și cu Arthur și îl lăsasem singur în mașină așa că ne-am rezumat la poze, tras aer rece în piept și nuga.

Nu vă luați după mine că-i frig.
Adevărata ținută de Bâlea.

Barajul și Lacul Vidraru

La Baraj se poate experimenta săritura în gol de la 166 m, de pe a doua cea mai înaltă platformă de bungee jumping din Europa. Lacul Vidraru este un lac de acumulare creat pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor.

Construirea Barajului Vidraru (1961-1966) a fost visul liderului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej, și a condus la dispariția unui sat întreg, ale cărui rămășițe se află pe fundul lacului. ”Inclusiv calea ferată ce ajungea până la Cumpăna a fost desfăcută bucată cu bucată. S-a umplut toată valea cu apă, după care s-a așternut o liniște adâncă”. Se spune că mulți oameni au refuzat să își părăsească locuințele și au sfârșit sub apă. Satul a fost strămutat în apropierea comunei Cumpăna.

Se întunecase deja când am ajuns noi. Ne-am întâlnit și cu o familie de urși pe drum, eram și pe grabă așa că nu am mai oprit până acasă. Aceasta a fost prima zi a lui Arthur cu mine și prima lui excursie.


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

  1.  Cele mai impresionante șosele ale României

  2. Ce poți vedea pe Transalpina și împrejurimi

  3. Cele mai impresionante șosele ale României

  4. 7 idei de circuite turistice de parcurs prin România | Road trips

  5. 100 de locuri de vizitat în România

  6. 3 tipuri de cazări inedite din România

  7. 11 Cozy Log Cabins din România

  8. Transbucegi și împrejurimile unde liniștea vorbește

 

2 comentarii

  1. […] Transfăgărășan și locuri de poveste din împrejurimi […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *