Costinești e cu și despre oameni. Costinești înseamnă aglomerație, agitație, freamăt, culoare, muzică, sandwich-uri calde, shaorma cu verdeață pentru domnișoara creață, plimbări cu vaporașul până la epavă, mâncare, promovare și marketing la greu.
În fiecare vară, mi-am făcut prieteni în Costinești în cele mai frumoase și mai originale moduri posibile.
Într-o seară din vara anului 2013, eram cu fetele pe faleză și după o sesiune de poze, am decis să mergem până la pensiune. Pe Aleea Foamei, un tip doar ce îți cumpărase mâncare, a trecut pe lângă mine și ne-am zâmbit. Politicos, i-am urat poftă bună. După aproximativ o oră, am revenit în aceeași agitație și l-am văzut pe la tarabele cu suveniruri. Le-am zis fetelor că dacă îl văd și a treia oară o să mă duc să fac cunoștință cu el. Și s-a întâmplat. Prea mare coincidenţa să ne întalnim de 3 ori în acea mulţime. Trebuia apoi să îmi fac curaj să mă duc la el. Nu sunt genul care să abordeze băieții. Cumplit. Am stat jumătate de oră într-o intersecție să îmi fac fel de fel de scenarii să îmi dau seama care pare a funcționa cel mai bine…până a venit el la mine. M-a întrebat simplu: “Ești din Constanța?”. Aproape că m-am enervat nu de alta, dar înțelesesem “Ești inconștientă?” și nu îmi dădeam seama ce făcusem. Am rămas pe plajă să povestim vreo 3 ore. Urma să mergem la răsărit împreună, dar nu m-am trezit. Ne-am văzut abia la prânz să adunăm scoici. Am rămas prieteni buni și un an mai târziu mi-a trimis un video de amintire. Cred că este cel mai special lucru pe care l-a făcut cineva pentru mine. Dovadă că distanţa nu poate sta în calea unei prietenii adevărate. Am fost prin martie la mare și i-am trimis și eu un video de acolo.
În 2014, în drum spre mare, l-am cunoscut pe Mihai în tren. Eram singuri în vagon (eu, gașca mea și el). Am împărțit biscuiți și cafea, am râs, am povestit, am aflat că avem destui prieteni comuni și când mi-a zis că e fotograf, m-am schimbat ca să facem o sedință foto în tren. După o săptămână, l-am vizitat împreună cu Mihaela în Mangalia, la cea mai bună mătusă a lui (așa mi s-a recomandat) care gătește extraordinar.
Când m-am întors în Costinești, într-una din zile m-am gândit că e o idee bună să intru cu capul în apă, moment în care aud pe cineva strigând la o portavoce “Atenție, se îneacă o blondă!” Am ieșit repede să văd care e problema și tipul nu știa cum să se scuze mai repede. L-am iertat că era drăguț. Ziua următoare l-am găsit tot acolo. După un schimb de priviri, a venit la mine un coleg de-al lui să îmi spună că tipul vrea numărul meu de telefon. Auzi ce tupeu pe el. “Și nu poate să mi-l ceară personal?”. S-a dus omul la el și i-a zis că îl chem eu. A venit, s-a prezentat și, din vorbă în vorbă, am aflat că el nu aveam nicio idee despre ce-mi spusese colegul său, el doar îi zisese că sunt frumoasă. De aici s-a legat o prietenie frumoasă și am făcut și o poză frumoasă. E prima dată când o public.
Luna următoare, am refăcut poza. Tot artistică.
În 2015, eram sursă de inspirație pentru strategiile de promovare de pe strada cu mâncare: shaorma pregătită special pentru mine, niște rime super care trebuiau să mă convingă să cumpăr. Am început să-mi dezvolt parteneriate strategice cu cei ce urmau să îmi pregătească cina seară de seară. Am găsit cea mai bună shaorma la Ismail și cel mai bun kebab la Shaworma. M-am împrietenit cu Răzvan și cu Alin. Când ajungeam la ei, știau deja ce combinație vreau. Pe Alin l-am revăzut și în București, când era la shaorma cu fructe de mare la Brâncoveanu.
Tot în vara aceea, am revăzut-o pe Suni, o prietenă dragă, tot olteancă, lucra la Trambuline. I-am cunoscut și pe colegii ei: Andrei, Ionuț, Robert, Claudiu și Vlad. Andrei m-a luat prin surprindere când m-a catapultat 20 de metri în aer într-o Praștie, cu Ionuț m-am bătut cu prosoape ude, cu Robert am alergat în apă ca în filme în timpul programului său, cu Suni și Claudiu plecam în fiecare seară acasă (casa din Costinești), iar Vlad era omul cu hospot. Toata lumea alerga după el pentru wi-fi.
Când am revenit acum cu Claus, ne-au așteptat Andrei și Ionuț la gară. Tot drumul am ascultat melodii de mare. Și am râs, mult și des. S-a întâmplat să găsim pe Junimea o poză cu o pisică ce avea expresia asemănătoare cu a lui Ionuț într-o poză. Am încercat să mă abțin când ne-am întâlnit, dar nu am reușit. Aveam imaginea în minte. Mergeam și râdeam. Nu era nimic intenționat. Oamenii care râd sincer sunt fericiți. Ionuț ar trebui să fie mândru că a contribuit la fericirea mea.
Nu râd de oameni, ci de faze amuzante cu oameni. Și nu râd doar de fazele altora, ci și de fazele cu mine. Ziua a fost călduț și mi-am permis să stau în pantaloni scurți. Mai târziu s-a răcorit așa că m-am dus să mă schimb. Am revenit pe plajă și, ocupată să fac o poză artistică, m-am trezit cu picioarele în apă. M-a luat valul la propriu. M-am întors desculță la pensiune.
Când am ieșit seara să vedem marea, m-am îmbrăcat cu toate hainele groase pe care le-am avut la mine. Am luat și o păturică pe deasupra să îmi țină de cald. Mi-am permis să semăn cu Fizz pentru că eram între prieteni, iar stațiunea era pustie.
Am văzut un arici foarte drăgut, a trecut prin fața noastră când ne întorceam de la plajă. Ionuț se așteaptă să îl editez și pe el. Ar fi surprins.
Când am fost cu Claus la cină, la Casa Ardeleană, am fost abordată într-un mod foarte creativ: un pix albastru în nota de plată cu care se presupunea că aș fi notat numărul meu de telefon. Păcat că nu l-am observat și nu i-a ieșit schema. Aș fi scris:
“Pixul rămâne la mine.
#OlteancăînDeplasare”
Data viitoare o să încerc să fiu mai atentă. Se nasc povești chiar drăguțe din încercările astea. Am o poză pentru că l-am rugat pe Alex să regizeze puțin momentul în seara asta de dragul artei. Nici măcar nu e nota mea aceea. La plecarea din Costinești am trecut pe acolo să ne luăm mâncare doar pentru că era singurul restaurant deschis din toată stațiunea. (Încă ne mirăm cum de era închis la Ismail. Sezonul se deschide și se închide cu ei. ) Atunci și-a făcut curaj să-mi zică să îmi dau un check-in acolo să mă găsească pe facebook. Cândva eram campioană la check-in-uri.
Pe 3 mai, am experimentat un Costinești pustiu. Am deținut monopol asupra plajei. Toată ziua ne-am plimbat prin stațiune, singure, și ne-am amintit de agitația din vară, de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de lucrurile pe care le-am încercat și ne-am gândit ce putem încerca nou la vară. Am simțit vântul cu fiecare celulă, am văzut marea agitată și valurile spărgându-se în stavilopozi. În iulie, nu o să mai avem loc de oameni, nu o să ne mai auzim de muzică, nu o să ne mai săturăm de soare. Nu o să mai fie marea doar pentru noi, dar o să învățăm să o împărțim cu alții.
În gara, am împărțit biscuiții cu niște cățeluși adorabili.
Toate vacanțele petrecute în Costinești au un lucru în comun: cazarea. Suntem fidele pensiunii Ovidiu. Când coborâm din tren și ne abordează oamenii cu ofertele de cazare, le spunem simplu că noi am sosit acasă, pentru că la Ovidiu ne simțim acasă și toate vacanțele le vom petrece acolo. Am făcut deja rezervare pentru vară și cred că se subînțelege că avem rezervare făcută pentru fiecare vară.
Nu știu unde fugea Sorescu de acasă, dar noi fugim la mare.
P.S.: Am învățat un lucru important, cu Claus prin zonă, la mare nu se doarme.
CITEȘTE ȘI:
-
De ce am ales Summer DVG Costinești
-
Ce merită încercat în Costinești
-
SummerCamp cu S de la Superlativ
-
Costineștiul e mai mult decât ceea ce pare
-
Un SummerCamp fără perdea
-
Jurnal de august – 7 lecții pe care le-am învățat vara aceasta
-
Cum se creează Synergia în Costinești?
-
Am stat o zi întreagă la DVG Costinești ca să înțeleg de ce este în topul preferințelor turiștilor
-
Costineștiul e mai mult decât ceea ce pare
povesti frumoase ca tine 🙂
Adevărate amintiri! <3 Vă mulțumesc, doamna Cristina! Va pup! :*
[…] Costinești e cu și despre prieteni […]
[…] Costinești e cu și despre prieteni […]
[…] Costinești e cu și despre prieteni […]
[…] Costinești e cu și despre prieteni […]