Marea Moartă este un lac sărat fără legătura cu Oceanul Planetar, fiind punctul cel mai jos de pe Pământ, ce se află la 430,5 metri sub nivelul mării. Singura apă curgătoarea care o alimentează este Râul Iordan, granița naturală dintre Iordania și Israel. Apa sărată se adună în Depresiunea Iordanului, iar salinitatea ridicată a acesteia (de 9,6 ori mai mare decât cea a oceanului) face ca viața să fie foarte dificilă aici.

Marea Moartă scade cu câte un metru pe an, iar acest un proces se accelerează, existând pericolul de secare a acesteia. Studiile arată că în lipsa unei strategii de redresare, Marea Moartă se va usca complet în 50 de ani. În acest sens, Israelul și Iordania cooperează la construirea unui canal ce va aduce apă din Marea Roșie în lac.

Marea Moartă este un loc unic în lume, datorită apelor sărate și a nămolului extrem de bogat în minerale cunoscute pentru numeroasele proprietăți miraculoase pe care le au asupra sănătății. Întrucât reprezintă granița naturală dintre Iordania și Israel, este interzis a se intra în apă după apusul soarelui.

Drumul până la Marea Moartă e desprins dintr-un film SF, numai noaptea să nu te prindă pe acolo prin colecția de curbe, serpentine și prăpastii. Din cel mai înalt punct se vede atât de frumos valea spre care coboară, se vede lacul în toată splendoarea lui și dincolo de el Israelul. Noi am parcurs acest drum înainte de apus, singure în tot acel cadru dezolant. Un cer de-un alb obscur contrasta cu peisajul deșertic, iar în momentul în care soarele a trecut granița spre țara vecină, a fost o explozie de culori care ne-a dat speranța unui strop de frumusețe.

Climatul arid îi conferă zone un aspect selenar și, pentru o clipă, am avut impresia că facem slalom printre craterele Lunii. Din loc în loc câte o casă fără gard și un grajd cu animale, cămile lăsate libere să pască, niște câini și câteva capre ne aminteau că suntem aproape de civilizație. Culturi de viță de vie puneau un strop de verde în tot acel arămiu palid. Din bazinele în care se strângea apa de ploaie erau trase furtune pentru irigare. Lângă vie erau adunate staune, canapele și o măsuță unde se strângeau bărbații la povești. Nu prea am văzut femei ieșind din casă. Când ne-am apropiat și mai mult de civilizație, au început să apară copiii jucându-se pe marginea drumului. Deși nu aveau prea multe lucruri, păreau fericiți.

După apus, ne-am bucurat de culorile cerului și am sperat să ne trezim cu o imagine frumoasă a Iordaniei. Am privit lung spre Israel ce se zărea dincolo de mare. Mi-am dorit să mă bucur de această experiență măcar o fărâmă din cât m-am bucurat în Tel-Aviv.

Pe contul meu de instagram, la repere, găsiți adevărata față a Iordaniei și impresiile cu care am rămas de la Marea Moartă.

Ce m-a fascinat, în schimb, a fost drumul spre Petra, când am urcat din vale spre munți, pe alte serpentine, am îndrăgit una dintre cele mai spectaculoase șosele, Kings Highway – Drumul Regelui, până am ajuns la un platou deasupra lumii. De acolo, o prăpastie maiestuoasă de așternea la picioarele noastre și createre ireale mi-au readus aminte de Lună. Acela a fost momentul în care am început să mă îndrăgostesc de Iordania. Iar ceea ce a urmat e istorie. Am fost fascinată până peste cap.

Drumul spre Petra
Drumul spre Petra

Oricât de frumos se povestește despre Marea Moartă și oricât de minunată se vede viața de la terasa unui resort de lux de pe malul mării, eu am rămas cu imaginea aceasta tristă a sărăciei și cu un peisaj dezolant, plin de gunoaie, imaginea unui loc intens promovat, cu atât de multe proprietăți curative, dar față de care există un atât de mare dezinteres de a-l păstra curat.

Imagine-etalon, găsită pe Google

Eu cu imaginea aceasta rămăsesem de pe Google și chiar mă așteptam să găsesc asemenea frumusețe la Marea Moartă de aceea am rămas puțin dezamăgită de ce am găsit acolo.


S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE ȘI:

  1. Iordania – o țară a contrastelor și o colecție de frumuseți naturale

  2. Petra – orașul de piatră din pustiul Iordaniei

  3. Petra by Night – o incursiune feerică în timp

  4. Sunset Tea in Wadi Rum și 2 nopți în răcoarea deșertului la mii de stele

  5. La ce să te aștepți dacă urmează să vizitezi Iordania

  6. Cât costă o vacanță în Iordania | Buget de vacanță

S-ar putea să-ți placă și:

4 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *